Sub supraveghere

Nu demult, un amic, funcţionar, îmi istorisea că tocmai primise, el şi colegii de birou, vizite repetate ale unui ins care părea a se interesa ba de o lucrare (pe care o voia urgentată), ba de o persoană (pentru care părea să intervină, în legătură cu lucrarea în chestiune); în fine, strădaniile oaspetelui nu întrezăreau succes. Iar fiindcă înţelese şi el asta, schimbă foaia, informându-i rituos pe funcţionari că pe toată durata „negocierilor” îi filmase pe furiş şi că va merge nu ştiu unde cu înregistrarea aia. Nu anticipase că, în loc să-i sperie, i-a făcut să râdă în hohote. Şi fiindcă insul părea stupefiat de reacţia spionaţilor, aceştia l-au informat că oricum lucrează sub o cameră video, aşa încât cei care într-adevăr le poartă grija pot să ştie oricând (şi live, şi mai târziu) ce fac şi ce dreg… Întâmplarea se aseamănă cumva cu cea recentă, a unui primar scos din pepeni, înregistrat astfel stropşindu-se la o săteancă chitită să-l dea în vileag. Astfel că, dintr-o părere, aparatele miniaturale de înregistrare audio şi video fiind accesibile practic oricui, de la elev la cumătră şi de la cetăţean zelos la inspector sub acoperire, oricine poate intra în rol de Big Brother, bunăoară în scop de a scoate la iveală cum se poartă şi de a-i îndrepta pe slujbaşii statului. Nu uităm nici că, adesea, chiar presa face rost astfel de informaţii importante, ce altfel i-ar fi tăinuite. Dintr-o altă părere, astfel dotat, oricine poate să pună la cale un pic de abuz, o ţâră de şantaj… Altfel, aşa stând situaţia, mai toţi trebuie să acceptăm că putem fi discret supravegheaţi; acum, depinde cine şi de ce vrea să ne cuminţească, depinde cine şi de ce ne poartă sâmbetele!