> Prejudiciul este estimat la 500.000 lei
Patru persoane au fost reţinute în urma percheziţiilor efectuate miercuri, pe raza judeţelor Mureş, Harghita şi Suceava. Totodată, poliţiştii din Mureş au confiscat 772 de litri de alcool etilic, 408.210 ţigarete, 13.430 lei, 5.300 euro şi 325 de litri de motorină.
Potrivit unui comunicat al IGPR, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au efectuat, miercuri, 32 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Mureş, Suceava şi Harghita, la persoane bănuite de infracţiuni prevăzute de Codul fiscal, contrabandă cu ţigări şi alcool.
La acţiune au participat 70 de poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, ai Serviciului de Investigaţii Criminale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, ai Poliţiei Municipiului Târgu Mureş, ai Brigăzii de Combaterea a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, precum şi jandarmi.
„În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat 408.210 ţigarete de contrabandă, 772 litri de alcool, 13.430 lei, 5.300 de euro şi 325 litri de motorină” precizează sursa citată.
De asemenea, în cadrul activităţilor desfăşurate anterior în cauză, două persoane, din municipiul Tg. Mureş, au fost surprinse, în flagrant delict, pe raza municipiului Topliţa, în timp ce transportau 80.000 de ţigarete, provenite din contrabandă.
Din cercetări a reieşit că, în cursul acestui an, cei în cauză ar fi achiziţionat, comercializat şi distribuit, pe raza judeţului Mureş, însemnate cantităţi de alcool neaccizat şi ţigări de contrabandă, provenite din Republica Ucraina şi Moldova.
Prejudiciul total cauzat este estimat la 500.000 lei.
În comunicatul IGPR se mai menţionează că, în urma administrării probatoriului, patru persoane, cu vârste cuprinse între 37 şi 40 de ani, au fost reţinute, pentru 24 ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de achiziţionarea de alcool etilic şi de distilate în vrac, de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau expeditorii înregistraţi de astfel de produse, potrivit titlului VII, şi deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false peste limita a 40 litri alcool etilic şi contrabandă.
„Acestea urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, cu propunere de arestare preventivă” mai arată sursa citată.
Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă.

























Comentarii