Dolarul a urcat aproape de 4,07 lei

 Miercuri s-a încheiat şedinţa Comitetului de politică monetară a Rezervei Federale american (FOMC), unde dobânda de referinţă din SUA a fost menţinută aproape de 0%.

Însă pieţele au interpretat comunicatul FOMC, care a urmat întrunirii, ca fiind unul care lasă uşa larg deschisă unei creşteri a dobânzii, cel mai probabil la 0,4%, la ultima întâlnire din acest an, care se va desfăşura la jumătatea lui decembrie.

Aceasta a permis dolarului să se aprecieze consistent în faţa euro, cotaţiile coborând miercuri seară până la 1,0897 dolari, cotaţie care nu a mai fost atinsă de la începutul lui august. Ieri, tranzacţiile de pe pieţele internaţionale se realizau între 1,0907 şi 1,0975 dolari.

Aprecierea dolarului faţă de euro s-a reflectat şi în evoluţia acestuia faţă de leu, cursul crescând de la 4,0071 la 4,0403 lei, însă cotaţiile din piaţa valutară au crescut de la 4,036 la 4,067 lei, nivel care se mai înregistra la începutul lui august.

Cursul euro a crescut de la 4,4311 la 4,4314 lei. Media se află peste pragul de 4,43 lei de la începutul acestei săptămâni, iar şedinţa de ieri s-a deschis la 4,4360 lei, care a reprezentat maximul zilei. După o scădere la 4,4270 lei, cotaţiile de la ora 14 erau de 4,4310 – 4,4340 lei.

Media monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,084 şi 1,088 franci/euro, a crescut, la rândul ei, de la 4,0742 la 4,0837 lei.

Monedele din regiune aveau o evoluţie faţă de euro asemănătoare cu cea a leului. Moneda poloneză se tranzacţiona între 4,27 şi 4,287 zloţi, iar cea maghiară între 310,9 şi 312,2 forinţi.

Deprecierea euro faţă de dolar este o evoluţie dorită de către BCE, ea sprijinind exporturile din zona euro, implicit relansarea economică.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI