Preşedintele sirian Bashar al-Assad a afirmat că este necesară eradicarea terorismului de către ţara sa pentru a găsi o soluţie politică la războiul civil.
Conform AFP, la câteva zile după o vizită surpriză la Moscova, Assad a primit la Damasc o delegaţie formată din deputaţi şi alţi oficiali ruşi. El a reiterat în acest context că prioritatea trebuie să fie lupta împotriva grupărilor teroriste, un termen care înglobează, în opinia puterii de la Damasc, toate organizaţiile care luptă împotriva regimului, fie că sunt moderate, islamiste sau jihadiste.
Un membru al delegaţiei ruse, deputatul Alexandre Iuştşenko, a precizat pentru AFP la Moscova că Assad este pregătit să organizeze alegeri cu participarea tuturor forţelor politice care doresc o Sirie prosperă, după ce Siria va fi eliberată de jihadiştii din gruparea Statul Islamic. Assad a mai spus că intenţionează să participe la alegeri, dacă poporul nu se opune acestui lucru.
Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a afirmat sâmbătă că este necesară pregătirea alegerilor prezidenţiale şi legislative în Siria.



























Comentarii