Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Slatina, sa ales cu dosar penal pentru tăiere de arbori fără drept şi furt de arbori. El a fost surprins de poliţişti, jandarmi şi lucrători silvici în noaptea de miercuri spre joi, în pădurea Ocolului Silvic Privat Fălticeni, de pe raza localităţii Valea Moldovei.
Potrivit IJJ Suceava, bărbatul a fost depistat tractând un buştean, folosindu-se de un cal. Iar în urma verificărilor sa stabilit că patru arbori din specia molid fuseseră tăiaţi.
Bărbatul a declarat că, împreună cu alte două persoane, a tăiat arborii, fără a avea o autorizaţie în acest sens. Intenţiona săi valorifice în zona localităţii de domiciliu.
În urma evaluării de către lucrătorii silvici, bărbatul a tăiat 12 mc de material lemnos, în valoare de 3.400 lei. Lemnul a fost predat în custodie Cantonului Silvic Valea Moldovei.
Poliţiştii fac în continuare cercetări pentru identificarea celorlalţi participanţi la săvârşirea faptelor.

























Comentarii