Kanye West a organizat miercuri seară o petrecere surpriză într-un cinematograf din Westlake, ţinutul Los Angeles, pentru cea de-a 35-a aniversare a soţiei sale, Kim Kardashian, scrie UPI.com.
West a invitat rudele şi prietenii apropiaţi ai vedetei la un cinematograf, care a fost închiriat complet, din complexul Cinepolis Luxury Cinemas din Westlake, spunându-i lui Kim că vor viziona într-un cadru privat filmul „Steve Jobs”, dedicat cofondatorului Apple.
Potrivit unei postări de pe contul său de Instagram, Kim Kardashian a menţionat că invitaţii la petrecere au purtat câte un costum cu o burtică falsă, care a fost oferit fiecăruia la momentul sosirii la eveniment. „Nu sunt sigură dacă iniţiativa cu burtica a fost ca să nu mă mai simt atât de uriaşă sau a fost doar o temă haioasă, însă mi-a plăcut şi m-am distrat pe cinste”, a mai scris Kim Kardashian pe Instagram, alături de fotografia tortului, înconjurat de trandafiri albi, care avea inscripţionat mesajul „Happy Pregnant Birthday Kim”.




























Comentarii