Zilele acestea a ieşit de sub tipar cartea „Drum şi umbră”, o nouă ediţie a scrierilor lui Gruia Bodnărescu, cu o prefaţă întocmită de scriitorul Ion Filipciuc. În anul 2002, la Suceava, apărea „Ziua tuturor întâlnirilor”. „Ce face astăzi, la cei peste 90 de ani, venerabilul Cristofor Gruia Bodnărescu? – scrie Ion Filipciuc. „Singur, stânjenit să păşească mai apăsat, de o decalcifiere a oaselor, împiedicat să citească din pricina vederii tot mai slăbite, deschide fereastra larg spre lumina soarelui şi adierea vântului şi urmăreşte înceţoşat cum trec pe trotuarul din faţa casei oameni, copii, maşini sau cum se rostogolesc în sticla ferestrei veacurile… Am considerat, aşadar, necesară întocmirea unei noi ediţii din scrierile lui Gruia Bodnărescu şi pentru că în culegerea Ziua tuturor întâlnirilor nu apar unele texte publicate în ziarele Bucovina (1944-1949) din Cernăuţi şi Lupta poporului (1949-1952) din Suceava sau în revista Albina. Dar textele din ultimele reviste amintite au fost retrase de autor, regăsindu-se doar în notele bibliografice. Textele cuprinse în cartea de faţă au fost aşezate în ordinea cronologică în care s-au tipărit pentru prima dată, versurile inedite fiind puse la sfârşitul apariţiei. Ortografia din publicaţia sursă a textelor a fost actualizată, iar cuvintele arhaice sau regionale au primit o explicaţie într-un Glosar din care cititorul poate aprecia expresivitatea autorului” mai arăta Ion Filipciuc.
Claustrat în suferinţă, aşa cum remarcă scriitorul Constantin Hrehor, Gruia Bodnărescu „nu a fost un «internat» al închisorilor – i-a ajuns zeghea suferinţei sale biologice”, o închisoare care a început la 24 de ani şi care nu l-a eliberat toată viaţa. Iată cum descria Gruia Bodnărescu Rădăuţii la 13 iunie 1943, în povestirea intitulată Cer rădăuţean: „Parcurile către seară sunt pline. Nu găseşti o bancă liberă ca să poţi citi sub cerul liber o carte sau să scrii vreun vers. Şi de-ar fi şi numai una liberă, n-ai putea, deoarece oricare ar fi «cititorul» sau «poetul», s-ar găsi destui care să-l ia «în balon», să-l stingherească cel puţin. Aceste seri sunt frumoase mai ales sâmbăta când toţi şcolarii au poftă mai mare de plimbare. Ce frumos sună clopotele până departe pe cer! Oare Bogdan din cripta lui le aude?… Ce frumos sună, ce frumos sună clopotele rămase din vremea lui! Odată cu dangătul acestor clopote chemătoare, plopii şi castanii seculari îşi îndreaptă mai semeţi fruntea spre cer, susurând din crengi rugi neauzite. Soarele îşi varsă argintul pieziş de departe de vreme, iar oraşul îşi scaldă în el cireşii în haine de nea şi castanii cu mănunchiurile de flori ca nişte torţe aprinse. Cerul albastru zâmbeşte oricui şi zâmbetul oricui e cerul albastru. Zadarnic apare câte-un nor, căci se îneacă în lacul fără margini al cerului. Zilele trec senine, cireşii se scutură în floare, tristeţile vin şi iar trec. Şi pe aceleaşi persoane le vezi trecând pe stradă la deal şi la vale. Ici, colo câte un străin te întreabă unde-s Garnizoana, Cazarma, Judecătoria sau Bunurile Statului. Cerul rădăuţean îmbrăţişează în fiecare zi – mai ales seara! – aceleaşi persoane, aceleaşi perechi, aceeaşi lume zâmbitoare în van, pe străzile Ştefan cel Mare, Regele Ferdinand, Bogdan Vodă. Unii din ei se laudă că sunt aşa şi aşa, pe când acasă nu-i aşteaptă decât o bucăţică de pâine goală sau nici atât!”. „Care cu spice de aur din câmpuri merg şi tot vin/ Mori şi hambare de roade sunt pline/ Tristeţi şi doruri în nopţi de-un albastru marin/ Brumă şi nouri: zăpada vine” scrie Gruia Bodnărescu în poezia „Toamna”. E frumos să ai peste 90 de ani şi să poţi privi în urmă cu seninătate. Iar scriitorul Gruia Bodnărescu priveşte în urmă cu sensibilitate şi eleganţă, dându-ne şi nouă prin cărţile sale surprinzătoare lecţii de viaţă. Gruia Bodnărescu s-a născut la 7 aprilie 1924.
Comentarii