Fără îndoială că efectul major, deopotrivă pentru cel care l-a scris şi pentru cel despre care se scrie îl are un articol în ziua în care apare în ziar. În ziua aceea, miile de exemplare ale ediţiei se răspândesc peste tot, astfel că atunci se poate vorbi despre maxima lui audienţă, clipa fastă în care „eroul” devine bine cunoscut. Ecoul se mai păstrează o vreme acolo unde cititorul contribuie la difuzarea ideilor articolului, în rest – apare o nouă ediţie a ziarului, cu alte întâmplări şi personaje interesând alţi cititori.
Un articol are deci viaţa de o zi. El rămâne, desigur, în istoria ziarului, păstrat în colecţii peste care se aşterne, calm, praful. Doar pe cercetătorul literar îl mai poate interesa o asemenea colecţie.
Dar ea, colecţia, poate oferi ziaristului posibilitatea de a se întoarce la ea, de a o răsfoi şi de a extrage de acolo articolele sale pentru a le da încă o şansă de a ajunge în atenţia lumii: adunarea într-o carte.
Sunt deja câteva zeci de cărţi editate pe baza articolelor publicate în timp de ziarişti sau colaboratori ai ziarului „Crai nou”.
Cele mai recente sunt semnate de doi foşti colegi, Doina Cernica şi Dumitru Brădăţan, şi de colaboratorul nostru prof. Emil Simion.
În volumul „Ţara de Sus, de mai sus” (Ed. Muşatinii, Suceava, 2015), Doina Cernica adună, în peste 650 de pagini, aproape 300 de articole care au drept temă cartea scrisă în ograda Bucovinei (mai ales), sărbătorile lansării ei în lumea reală. „Nu ştiu câţi cititori vor fi interesaţi de această cronică a vieţii literare bucovinene. Sper însă cu îndrăzneală ca astăzi numărul lor să fie măcar jumătate din cel al numelor pe care le cuprinde. Fiindcă pentru mâine, nu posibilii ei cititori mă preocupă, ci, ca pe atâţia alţi iubitori de carte, doar soarta Cărţii şi a Lecturii” (Ţara de Sus, de mai sus, p. 6).
Cea de-a doua carte, dintre multele extrase deja din colecţia ziarului poartă titlul „Viaţa, un joc…” (piese de ziar – Crai nou, 2000-2005; Ed. Accent Print, Suceava, 2015) şi este semnată de Dumitru Brădăţan. Şi el adună în peste 300 de pagini, inconfundabile scrieri găzduite de inconfundabilele lui rubrici. Articolele sale stau mai toate sub semnul înţeleptului (M.M.): „Un articol de ziar trebuie să fie ca fusta unei femei: îndeajuns de lungă, pentru a acoperi subiectul, suficient de scurtă pentru a stârni interesul” (De ce ne rugăm…, p. 43). Dar cartea, noua lui carte, are alt destin, cel sugerat deja la începutul acestor rânduri: „Memento! Aminteşte-ţi că vei… Toate ţelurile pământeşti n-au decât un sfârşit inevitabil: suferinţa/Câştigurile sfârşesc în risipire,/ construcţiile – în ruină,/întâlnirile – în despărţire,/naşterile, în moarte… (p. 315).
În sfârşit (deşi vor mai apărea cu siguranţă şi altele), trebuie remarcată şi apariţia volumului „Frânturi din lumina cuvintelor” (Ed. George Tofan, Suceava, 2015), care adună publicistica semnată de profesorul Emil Simion în peste 25 de publicaţii cum însuşi afirmă. „Cel mai multe materiale au apărut în „Crai nou”. (D.T.)
Comentarii