Locaş de închinare propriu

Biserica Capu Codrului 1 Parohia Capu Codrului II, Protopopiatul Suceava II, s-a înfiinţat în anul 1997, preot paroh fiind părintele Constantin Adumitroaie. Parohia nu avea locaş de închinare propriu, slujbele săvârşindu-se în singura biserică de atunci având hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”.

Cu data de 1 februarie 1999, prin Decizia nr. 22 a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor este numit paroh, cel ce semnează aceste rânduri.

Localitatea Capu Codrului este situată la aproximativ 6 km distanţă de oraşul Gura Humorului pe traseul Fălticeni – Gura Humorului. După cum arată şi denumirea, localitatea este situată în vecinătatea pădurii carpatine şi a râului Moldova, cuprinzând un relief variat (dealuri împădurite, păşuni, şes).

A fost atestat abia în 21 decembrie 1514, în timpul feciorului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Bogdan-Vlad, care cumpăra de la Luca Ilişescul, fiul Anei, nepotul lui Ivan Corlat, satul „Bucureşti pe apa Moldovei, sat numit, începând din 1783 şi 1784, Capucodrului şi Capucodrului încoace de apa Moldovei”.

În prezent, în localitate se află un cămin cultural, şcoală şi două biserici ortodoxe. Ocupaţiile de bază ale locuitorilor sunt agricultura şi creşterea animalelor.

Istoricul bisericii parohiale

La solicitarea Centrului eparhial şi împreună cu membrii Consiliului parohial, au făcut demersuri pentru găsirea unui loc în sat potrivit pentru construirea bisericii. După câţiva ani de căutări, în care au apărut numeroase dificultăţi, s-a hotărât până la urmă ca biserica să fie construită în livada de lângă casa parohială.

Astfel, în ziua de duminică, 4 septembrie 2005, înconjurat de un numeros sobor de preoţi, ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit slujba de sfinţire a locului pe care avea să se construiască biserica parohială cu hramul “Acoperământul Maicii Domnului” şi “Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon”.

Imediat s-au obţinut aprobările legale şi s-a pornit efectiv începerea lucrărilor. În toamna anului 2005, s-a turnat fundaţia bisericii, iar în primăvara anului 2006 – elevaţia. Lucrările au fost realizate în regie proprie, cu numeroase donaţii făcute de enoriaşii Parohiei şi din alte localităţi, dar mai ales prin ajutor financiar primit de la Ministerul Culturii şi Cultelor, Consiliul Judeţean şi Consiliul local.

Proiectant al bisericii a fost domnul arhitect Doru-Ghiocel Olaş, care a realizat o construcţie din beton şi BCA de aproximativ 22 m lungime şi 15 m înălţime, cu turlă centrală, cu 4 piloni interiori de susţinere şi două turle ornamentale deasupra pridvorului interior, boltă cu arce suprapuse care conferă spaţiului un aspect specific bisericilor moldoveneşti construite în stil ştefanian.

Biserica “Sfântul Pantelimon” are şi un pridvor exterior străjuit de piloni de susţinere cu arce semicirculare şi trepte de acces pe cele trei laturi exterioare. În timp de aproximativ 2 ani s-au terminat lucrările.

De ziua Praznicului Înălţării Sfintei Cruci a anului 2008, ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, a dat binecuvântare pentru începerea slujbelor în acest nou locaş.

Sute de credincioşi entuziaşti au primit cu lacrimi de bucurie şi lumină în suflet acest eveniment minunat. Dar încă mai sunt multe obiective de realizat: pictura şi mobilierul interior (catapeteasmă, strane etc.), clopotniţă, precum şi construirea unui prăznicar care să includă un grup sanitar şi camera pentru centrala termică.

Cimitirul

Pe teritoriul Parohiei Capu Codrului II există două cimitire, ambele rămânând în administrarea Parohiei Capu Codrului I. Dintre acestea două, cimitirul vechi este întreţinut în prezent de enoriaşii Parohiei Capu Codrului II.

Profilul actual al parohiei

Biserica Capu CodruluiParohia are un număr de aproximativ 600 credincioşi. Pe lângă serviciile religioase obişnuite, părintele se ocupă cu organizarea unui cor bărbătesc, care are darul de a îmbogăţi şi de a aduce un plus de frumuseţe cântării liturgice, pe lângă corul mixt al bisericii; în perioada Sărbătorilor de iarnă se colindă, iar în perioada Învierii Domnului se cântă cântări de Florii şi de Înviere.

Preotul paroh organizează, de asemenea şi corul de copii al Şcolii Gimnaziale “Bogdan Vodă” din localitate, cu care participă atât la activităţile şcolii şi ale bisericii, cât şi la unele concursuri organizate de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor de Paşti şi de Crăciun. Se pune un mare accent pe tradiţiile strămoşeşti oglindite în frumuseţea portului popular.

În fiecare an, de Buna Vestire se organizează concursul cu premii, cu titlul generic “Preasfântă Maică şi Fecioară”, prin donaţiile enoriaşilor din sat care au răsplătit dragostea copiilor care au desenat icoane şi au compus imnuri şi poezii închinate Maicii Domnului.

La biserică există un spaţiu amenajat pentru biblioteca Parohiei; cărţile provin din donaţiile făcute de credincioşi şi de părintele.

Săptămânal au loc slujbele de vecernie, litie şi rugăciuni pentru diferite trebuinţe, însoţite de cuvinte de învăţătură, iar duminica seara Paraclisul Maicii Domnului şi cateheza săptămânală. Participă cu un interes deosebit câteva familii întregi de credincioşi, copii, tineri şi vârstnici din sat şi din alte localităţi, interesaţi atât de cunoaşterea învăţăturii de credinţă cât şi de sporirea pe calea vieţii în Hristos.

În fiecare an, în Duminica Ortodoxiei în parohie se organizează colecta pentru Fondul Central Misionar.

În parteneriat cu şcoala au avut loc activităţi social-filantropice, prin colecta de bani şi alimente destinate bătrânilor şi familiilor nevoiaşe din sat.

De asemenea, credincioşii Parohiei, la îndemnul preotului paroh, s-au mobilizat şi au organizat colecte de bani şi alimente pentru Căminul de bătrâni al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, al centrului Social “Sfânta Vineri” din Suceava, pentru unele schituri şi mănăstiri, cât şi pentru sinistraţii din ţară şi din străinătate, ori de câte ori a fost nevoie.

Pr. VASILE GHERASIM, paroh

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI