OCDE

Criza refugiaţilor ar putea dura, dar Europa îi poate face faţă

solicitanti azilCriza refugiaţilor, una „fără precedent”, riscă să dureze, dar Europa „are capacitatea şi experienţa” necesare pentru a-i face faţă, relevă Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), într-un raport publicat ieri, relatează AFP şi Reuters. „Criza umanitară actuală este fără precedent, cu costuri umane înspăimântătoare şi inacceptabile. Este în mod clar o situaţie de urgenţă ce necesită un răspuns coordonat atât la nivel european, cât şi la nivel global”, subliniază organizaţia în raportul intitulat „Perspective ale migraţiei internaţionale 2015”.

Potrivit forului ce reuneşte 34 de state dezvoltate, în acest an numărul cererilor de azil în ţările Uniunii Europene ar putea depăşi 1 milion, iar 350.000-450.000 ar putea primi azil.  Europa trebuie să producă urgent un răspuns coordonat la exodul în masă de refugiaţi din Siria şi Irak şi, indiferent de măsurile adoptate în viitorul apropiat, acestea trebuie să fie extinse şi incluse într-o strategie în domeniul migraţiei pe termen lung, atrage atenţia OCDE.  „Europa are atât obligaţia, cât şi capacitatea de a soluţiona această criză tragică şi fără precedent”, se mai menţionează în raportul OCDE. În 2014, în ţările membre OCDE au solicitat azil 800.000 de persoane, dintre care 130.000 de sirieni şi 65.000 de irakieni. Numărul solicitărilor din Serbia/Kosovo, Afganistan şi Eritreea a fost de câte 40.000, în timp ce 15.000 de ucraineni au cerut azil, zece ori mai mulţi faţă de 2013.  În primele opt luni ale anului, în Europa au sosit pe mare peste 330.000 de migranţi, dintre care 210.000 au ajuns în Grecia şi 120.000 în Italia.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: