O nouă înfrăţire

Deputatul PNL de Suceava, prof. univ. dr. Sanda­Maria Ardeleanu, a anunţat, vineri, că foşti primari din Franţa, membri ai Asociaţiei ADAMY, sunt pe cale să se înfrăţească cu oraşul Gura Humorului.

Parlamentarul liberal a arătat că, împreună cu deputatul Daniel-Stamate Budurescu, a primit la Bucureşti un grup format din 23 de foşti primari din trei departamente ale Franţei: Yvelines, Chartres şi Haute Normandie, membri ai Asociaţiei foştilor primari ADAMY. Oaspeţii francezi au petrecut zece zile în România, iar printre zonele vizitate s­a aflat şi Bucovina.

„Cu bucurie ne-au spus că nu s­au aşteptat să vadă o ţară atât de frumoasă, cu oameni de o ospitalitate rară, cu hoteluri foarte confortabile şi cu şosele pitoreşti, chiar dacă nu există autostrăzi. Fericiţi că vremea i­a ajutat, dar şi că organizarea traseului făcută de Aldo Travel a fost impecabilă, prietenii francezi ne-au anunţat că sunt pe cale de a semna o înfrăţire cu Gura Humorului, dorind chiar să înfiinţeze o replică a Asociaţiei ADAMY în România”, a spus deputatul PNL.

Vineri, oaspeţii francezi urmau să efectueze o vizită în Parlamentul României.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI