Beneficiarii plăţii pe suprafaţă pot lua credite pentru finanţarea activităţilor curente 

Iacob Caciur > Valoarea creditului este de până la 90% din suma cuvenită pe suprafaţă, respectiv din cea de 72,69 de euro pe hectar

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Suceava face cunoscut că eliberează adeverinţe beneficiarilor schemei de plată unică pe suprafaţă care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente. Directorul executiv Iacob Caciur informează că pot beneficia de această adeverinţă fermierii selectaţi la controlul pe teren, clasic sau prin teledetecţie, dar numai după finalizarea acestuia. Valoarea creditului este de până la 90% din suma cuvenită pe suprafaţă, cât şi din cea aferentă plăţii redistributive, respectiv 72,69 euro pe hectar, în primul caz, şi 5 euro pe hectar, pentru primele 5 hectare, în cel de al doilea caz, la care adaugă, pentru diferenţa de 25 hectare, încă 46,75 euro pe hectar.

Potrivit convenţiilor încheiate cu băncile creditoare, la solicitarea fermierului, Centrul judeţean al APIA Suceava eliberează o adeverinţă prin care se confirmă că beneficiarul a depus cererea unică de plată pentru schemele de plăţi directe pentru anul 2015 şi că au fost finalizate controalele şi verificările administrative.

De asemenea, din adeverinţă va rezulta suprafaţa aprobată la plată, precum şi faptul că fermierul nu face obiectul excluderilor de la plată, inclusiv că solicitantul îndeplineşte toate condiţiile generale pentru acordarea drepturilor solicitate, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Pentru creditele acordate de băncile creditoare după data de 30 septembrie 2015, în calcul este luat cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană în chiar 30 septembrie, şi valabil pentru perioada următoare. Băncile creditoare trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditorilor pentru beneficiarii plăţilor directe astfel încât dobânda finală aplicată acestora să nu depăşească ROBOR 6M+4%, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita a 1%.

Creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenţii, sunt garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: