Motto: „Qualis vir, talis oratio”
(lat. „Aşa om, aşa vorbă”)
Fiind noi, ca ţară, ca popor, ca indivizi, mai puţin preocupaţi decât alţii de fenomenul migraţiei, din Orient şi din nordul Africii, avem timp berechet să ne contrăm, să ne păruim şi să ne gâtuim, într-o întrecere care se bagă mai bine în seamă pe la televizor, ca să-l vedem că e un cap mai sus faţă de adversarii săi, deşi Dragnea a punctat în direcţia colaborării între partidele mari pe problemele de interes major, încât opoziţia a lăsat-o mai moale cu demisia, cu anticipatele, cu graba la guvernare. Până şi preşedintele Iohannis a acceptat colaborarea, a amânat instalarea „guvernului meu” până la un moment prielnic, ceea ce, cu siguranţă, n-a dat bine în ochii şi urechile celor care l-au ales entuziast, ca pionierii la muncă patriotică.
Am aflat, pe surse, cum zic ştiriştii şi prompteristele, că preşedintele scade vertiginos în sondaje, nu se prăbuşeşte, dar cota lui de încredere a luat-o binişor la vale. Nimeni nu trebuie să intre însă la idee, va sta la Cotroceni cinci ani, lumea îl va găsi acolo la alegerile prezidenţiale din 2019 şi, dacă tot se află la locul potrivit, îl va mai lăsa să stea cinci ani, adică va pune punct şi o va lua de la capăt, cu nevasta, cu vilele, cu casele, cu… De ce se miră cei care şi-au pus toată speranţa în Neamţ, că li se erodează idolul? Vă mai amintiţi gogoaşa înfuriată a lui Papaiani dintr-un film de la începuturile cinematografiei „comuniste”? Cei care aţi înghiţit gogoaşa, ar trebui să vă consumaţi ranchiuna în tăcere, că doar o gogoaşă reîncălzită, nu neapărat râncedă, poate să cadă cu greţuri şi cu dureri de burtă. Aveţi şi voi o scuză: nu aţi avut ce alege, erau numai doi şi aveţi dreptate, Ponta nu era de ales. Nu era locul lui la preşedinţie. Numai că, în cel învins nu trebuie să dai cu parul, fiindcă lumea, cum e lumea, ţine cu cel slab, îl compătimeşte şi-l caină şi, ca prin farmec, îi vede numai faţa curată, situaţie de care Iohannis n-a ţinut seama. Am intuit, am spus-o, că atunci când, cuprins de entuziasmul învingătorului, la o cursă fără obstacole, Iohannis i-a cerut direct şi ultimativ lui Ponta să-şi dea demisia, a făcut o greşeală substituindu-se nepermis celor care au sperat că ajung la guvernare fără efort, prin voinţa divină. Dar ca să pierzi 12 (douăsprezece) puncte procentuale din încrederea cu care erai acreditat, nu li se întâmplă decât celor care se lasă sfătuiţi de nişte consilieri de mâna a doua.
Apoi a venit chestia cu Codul fiscal, toţi au zis că acest cod este benefic, numai preşedintele, rău sfătuit, nu l-a acceptat, l-a trimis spre rediscutare în Parlament. Toţi cei care au intrat în corul prezidenţial, ca să-i facă voia, să nu-l lase singur, au aprobat Codul fiscal, iar preşedintele a înghiţit găluşca. Degeaba a ieşit el mai ieri, la televizor, să ne spună varianta lui de Cod, nu l-a crezut nimeni şi iar a pierdut nişte puncte la încredere. Ce s-a văzut clar? Că Neamţu’, cum am mai zis, nu numai că nu face minuni, dar face greşeli care nu pot fi iertate. Fostul primar de Sibiu încă mai crede că România poate fi condusă ca Forumul German (organizaţie cu păcate grele!) şi, la drept vorbind, preşedintele nostru nu realizează ce chilipir l-a găsit, crede că e înconjurat de o aură cu merite. În forul tău interior, poţi să crezi despre tine tot ce vrei, să te împăunezi, să-ţi ridici penele din coadă (vezi, bă, că dacă nu l-ai citit pe Apollinaire ţi se vede dosul!), să te dai de-a tumba pe toboganul puterii, dar nu te arăta lumii cum te crezi, că nu dă bine. Adică cum, domn’ preşedinte, dacă-ţi zice Angela Merkel să primeşti nu 1785, ci zece mii, ai să te răţoieşti la stăpâna Europei? S-o văd şi pe asta!
Aţi observat că pe de lături face valuri Băsescu, cel pe care justiţia nu-l atinge decât cu vârful balanţei. Omul nu-şi dă seama că e prins în insectarul istoriei la capitolul preşedinţi suspendaţi şi demişi, la trădători şi lătrăi. Auziţi şi vă cruciţi! Îl scoate de la naftalină pe valetul Boc, ca să facă ce? Pe Udrea (pentru el, Udrea este o idee, o proiecţie) o bagă în faţă, la primăria capitalei şi din PMP vrea să facă un partid guvernamental. Săracul închipuit, fără să ştie, cade sub incidenţa unor versuri arhicunoscute din Minulescu:
„Nu-i cer nimic…/ Şi totuşi, dacă ar vrea –/ O, dacă ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă –/ Ar face dintr-un lac o Marmara,/ Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.”
Să încheiem într-o notă optimistă! Mă simt împlinit şi în siguranţă de când, ne-a spus Duşa, s-au pus bazele comandamentului NATO în România, cu vreo 40 de specialişti; trag cu tunul în Statul Islamic şi în terorişti.
Comentarii