Săptămâna trecută, sala de lectură a Bibliotecii Municipale „Eugen Lovinescu” din Fălticeni a fost locul unde s-a desfăşurat cea de-a doua şedinţă a Cenaclului literar „Eugen Lovinescu” , avându-l ca iniţiator pe scriitorul Alexa Paşcu.
La şedinţă au participat 10 membri, din cei 16 care şi-au manifestat dorinţa până în prezent de a activa în cadrul acestui cenaclu. Au fost prezenţi Alexa Paşcu, Coca-Maria Udişteanu, Niculina Prundeanu, Lenuţa Rusu, Vasile Moroşanu, Gabriel Todică, Gina-Maria Todică, Nicoleta Hoştinariu, Cristina Bărăscu şi Saveta Vărăreanu.
Pe ordinea de zi a şedinţei au fost probleme organizatorice şi prezentarea unora dintre creaţii.
S-au reluat astfel discuţiile de la prima şedinţă a cenaclului care a avut loc în luna august, când prezenţa a fost ceva mai mică datorită perioadei de concedii.
S-a hotărât în unanimitate de către cei prezenţi ca cenaclul literar să poarte numele „Eugen Lovinescu” şi nu altfel, şi, totodată, să se considere că nu este o înfiinţare de cenaclu literar, ci mai degrabă o reluare a activităţii, care a încetat de ani buni din varii motive.
Iniţiatorul, Alexa Paşcu, a propus celor prezenţi amânarea alegerii unui comitet director, până când cenaclul va avea un număr suficient de membri, aceasta neîmpiedicând în niciun fel desfăşurarea şedinţelor de cenaclu. Propunerea a fost agreată de către toţi cei prezenţi.
Vasile Moroşanu a propus înregistrarea ca persoană juridică a cenaclului literar pentru a atrage fonduri, însă, atât iniţiatorul, Alexa Paşcu, cât şi ceilalţi membri au fost de părere că acest moment trebuie amânat până când cenaclul se va consolida.
Coca-Maria Udişteanu a citit apoi câteva poezii, de o mare sensibilitate, din volumul Copilăria poeziei, care, aşa cum rezultă şi din titlul volumului, cuprinde versuri dedicate copiilor.
Vasile Moroşanu şi-a prezentat cartea de proză scurtă, recent lansată, Vinovatul din oglindă, din care a citit trei proze: A venit circul, Coşmarul lui Tănăsie şi Maestrul şi diva, primindu-şi aprecierile cuvenite din partea celor prezenţi.
Lenuţa Rusu a citit din viitoarea carte (aflată în pregătire) trei poezii pentru copii: Recunoştinţa semenilor, Greierele şi furnica (variantă modernă) şi Căluţul.
Fiindcă timpul a permis, doamna Coca-Maria Udişteanu a citit două proze scurte, aparţinând lui Mircea Motrici, din cartea Relicve literare, care a fost editată prin grija soţiei sale, Rozalia Motrici, fiind prefaţată de Nicolae Cârlan.
Fiind vorba de Mircea Motrici, Alexa Paşcu a ţinut să precizeze că îi poartă veşnică recunoştinţă pentru că el a fost acela care l-a îndemnat şi l-a ajutat să-şi publice primul volum de poezii în anul 1995, Libertatea zborului, care a deschis, practic, drumul său spre literatură, pentru că până atunci lucrările au fost ţinute în sertar.
Deoarece timpul a permis, Saveta Vărăreanu a citit câteva fragmente din cartea sa Suflet de orfan, o carte de o sensibilitate deosebită în care este prezentată chiar viaţa sa de copil orfan.
Cei care vor citi din creaţia lor în şedinţa cenaclului din data de 8 octombrie 2015 sunt: Niculina Prundeanu, pentru secţiunea teatru, Cristina Bărăscu, poezie, şi Gabriel Todică şi Gina-Maria Todică, care vor prezenta cartea Artişti plastici de viziune dualistă.



























Comentarii