Universitatea „Ştefan cel Mare” pregăteşte specialişti în domeniul proiectelor şi gestionării fondurilor europene

> Masterul de Administrarea Proiectelor Europene oferă instrumentarul ştiinţific şi informaţia specializată necesare analizării multidimensionale a economiei europene şi a instrumentelor sale postaderare

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică a Universităţii „Ştefan cel Mare” face cunoscută funcţionarea unui program de master care susţine nevoia de formare a specialiştilor în domeniul proiectelor şi gestionării fondurilor europene. Prof. univ. dr. Carmen Năstase, decanul FSEAP, precizează că programul de studii „Administrarea proiectelor europene” (APE) este gândit într-o manieră modernă.

„Masteratul abordează problematica managementului proiectelor europene într-o viziune interdisciplinară şi complementară, propunându-şi să ofere instrumentarul ştiinţific şi informaţia specializată şi actualizată necesare analizării multidimensionale a economiei europene şi a instrumentelor sale postaderare” evidenţiază prof. univ. dr. Carmen Năstase.

Programul de master APE asigură absolvenţilor accesul la un mai eficient proces de mobilitate profesională regională, naţională şi europeană, ameliorând posibilităţile de dezvoltare a carierei şi capacităţii de acţiune într-un mediu multicultural. Prin competenţele asigurate, masterul „Administrarea proiectelor europene” deschide calea inserţiei rapide pe piaţa muncii, absolvenţii putând ocupa locuri de muncă atât în mediul public, cât şi în cel privat, respectiv în administraţia publică; instituţiile şi organismele europene; instituţiile de cercetare; învăţământ; organizaţiile non-guvernamentale; centrele de afaceri, bănci şi societăţile de asigurare; companiile cu afaceri pe piaţa europeană; firmele de consultanţă şi de management de proiecte; în cadrul organismelor implicate în aplicarea politicilor europene.

Absolvenţii programului de studii „Administrarea proiectelor europene” beneficiază de o formare profesională interdisciplinară în studii europene, putând urma cursurile şcolii doctorale în domeniile Economie sau Administrarea afacerilor din cadrul FSEAP, dar şi de la alte universităţi din ţară sau din străinătate.

„Parcurgerea acestui program de master oferă realizarea unui parteneriat cu mediul de afaceri, masteranzii exercitându-şi stagiul de practică în cadrul diferitelor organizaţii şi firme de consultanţă. Totodată, pe parcursul studiilor, aceştia sunt implicaţi în diverse proiecte europene derulate de cadrele didactice de la FSEAP”, reliefează prof. univ. dr. Carmen Năstase.

Important de precizat este faptul că programul de studii „Administrarea proiectelor europene” vine în întâmpinarea masteranzilor cu burse şi stagii de plasament în ţările UE, prin programe de tip Erasmus+, finanţate din fonduri europene.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI