> Totodată, a fost desemnată şi preşedinte al diviziunii Biblioteci şcolare, din cadru ABR
Bibliotecara Casei Corpului Didactic „George Tofan” din Suceava şi preşedinta filialei Suceava a Asociaţiei Bibliotecarilor din România (ABR), prof. Daniela Argatu, a fost aleasă vicepreşedinte al asociaţiei de la nivel central şi preşedinte al diviziunii Biblioteci şcolare din cadrul ABR. Alegerile s-au desfăşurat cu prilejul celei de-a XXVI-a Conferinţe Naţionale a ABR, desfăşurată recent, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi, în prezenţa a numeroase oficialităţi de la Ministerul Educaţiei, autorităţi locale, universitari, oameni de cultură şi invitaţi din alte cinci ţări, ne-a informat prof. Daniela Argatu.
Ea a fost aleasă în noua funcţie în unanimitate, cele 1127 de voturi „pentru” exprimate de membrii asociaţiei fiind acordate având în vedere portofoliul bogat al Danielei Argatu.
Reamintim că Daniela Argatu este autoare unor ghiduri profesionale, coordonatoarea a şase cărţi de specialitate şi semnatara a peste 230 de articole de specialitate. De asemenea, are colaborări la Tratatul de biblioteconomie şi a organizat numeroase manifestări educativ-culturale locale, naţionale şi internaţionale, la care se adaugă o impresionantă activitate de formare.

























Comentarii