La sfârşitul acestei veri toride, care parcă şi-ar fi propus să ne prăjească de tot cu arşiţa ei, dacă nu ar fi intervenit, din când în când, câte o ploaie rece-rece de scădea temperatura şi cu 20 de grade, ei bine, la Sala pictor A. Băeşu a Muzeului Ion Irimescu, a avut loc o nouă lansare de carte.
„Vinovatul din oglindă” (ed. SMArt, 2015) este titlul cărţii al cărei autor, dl ing. dr. Vasile Moroşanu, nu este la prima astfel de realizare, ci la cea de a treia, pentru că dumnealui a mai avut două astfel de lansări cu volumele „Surpriza” şi „Bune şi rele”.
Deci, aici, la noi, la Fălticeni, „locul unde nu s-a întâmplat nimic”, aşa cum şi-a intitulat una dintre cărţile sale marele Mihail Sadoveanu, se întâmplă mereu câte ceva frumos care merită luat în seamă.
Cartea – a cărei lansare s-a petrecut în faţa numeroşilor participanţi dornici de cunoaştere a tot ceea ce apare nou, atât în domeniul literar cât şi în alte domenii ale culturii – s-a bucurat de o bună primire. Comentariile efectuate de scriitorii dr. Vasile V. Popa şi Alexa Paşcu au fost pozitive şi au scos în evidenţă talentul de scriitor de proză scurtă al autorului.
Acest recent volum conţine 40 de scurte povestiri adevărate, trăite de autor şi care se constituie în tot atâtea creionări de personaje, locuri, întâmplări cu vârful foarte ascuţit al peniţei. Personajele, persoane mai mult sau mai puţin cunoscute din oraşul Fălticeni, dar şi din împrejurimi, sunt caracterizate cu o ironie prea puţin mascată a autorului care ne înfăţişează, în puţine fraze, trăsătura de bază a acestora, trăsătură care, bineînţeles, de cele mai multe ori este una negativă. Am spus de cele mai multe ori, pentru că nu toate sunt moralizatoare, unele sunt pur şi simplu întâmplări vesele precum: „Trenule, trenuţule!”, „Sabia Domnitorului”, „Zece măgari”, „Maestrul şi diva”. În aceasta din urmă este relatată o vizită a marelui actor Grigore Vasiliu Birlic în oraşul natal împreună cu frumoasa lui soţie blondă care atrage priviri admirative prin nurii ei.
Alte întâmplări sunt triste, uneori chiar tragice, ca cea intitulată „O lacrimă pentru Olimpia”, în care autorul relatează moartea tragică a unei fetiţe de treisprezece ani, sfâşiată de dulăii naşilor ei, la care Olimpia mersese în vizită; însă aceştia lipseau de acasă, lăsându-şi dulăii drept paznici. O altă scurtă povestire, „Romică”, este tristă, fiind vorba despre un băiat înfiat de la vârsta de doi ani de către o familie care l-a crescut cu dragoste şi i-a oferit tot ceea ce avea nevoie; iar atunci când a crescut, ajungând un tânăr bun de muncă, el a ales calea jocurilor de noroc din cauza cărora, până la urmă, ajunge la închisoare, tâlhărind un bărbat, ca, în final, să îşi tâlhărească propria mamă.
Totodată autorul scrie şi despre fapte bune făcute de diferite personalităţi ale oraşului, precum farmacişti evrei care, cu ani în urmă, cam deţineau monopolul farmaciilor din localitate. Nu pot să nu exemplific cu schiţa „Pasiune şi filantropie” în care este povestit ajutorul pe care aceştia, în mărinimia lor, îl acordau echipei locale de fotbal Foresta, care pe vremuri era o redutabilă echipă şi îşi câştigase o anumită faimă în ţară, datorită seriozităţii jucătorilor care, deşi de diferite etnii, formau un tot bine închegat, condus de antrenori pricepuţi.
M-am bucurat când autorul, prin povestirea „Omenie”, ni l-a readus în memorie pe cel care mi-a fost şef timp de peste 20 de ani, şi anume pe dr. Friedman Iosif, un neobosit specialist în pediatrie care şi-a dedicat viaţa profesiei sale, aceea de a ajuta micuţii pacienţi, cei care nu îşi pot spune prin vorbe durerea lor, ci doar prin plânset dureros, disperat, iar, uneori, atunci când sunt în stare gravă, nici nu mai pot să plângă. Dl dr. Friedman, medic ce nu cunoştea oboseala, putea fi văzut la orice oră din zi şi din noapte, cu mersul său şchiopătat, din cauză că fusese rănit în război, grăbind către un copil care îi aştepta ajutorul. Totodată, îşi făcea foarte conştiincios datoria de şef de secţie şi de reţea, deşi au fost ani când a lucrat singur, din cauza lipsei de medici pediatri. Îmi aduc aminte cu mult respect despre fostul meu şef, cu care am colaborat atâţia ani şi care, ani la rând, după ce a plecat în Israel, nu uita să îmi trimită mie şi familiei mele un semn cu ocazia sărbătorilor… Despre dl dr. I. Friedman s-ar putea scrie un roman… Îi mulţumesc autorului pentru reîntoarcerea în timp pe care mi-a prilejuit-o.
Şi cu ocazia acestui al treilea volum de proză scurtă, dl ing. dr. V. Moroşanu ne-a dovedit că este deţinătorul unui potenţial scriitoricesc care îl îndrituieşte să ne demonstreze şi mai mult…
COCA MARIA UDIŞTEANU
Fălticeni
Comentarii