Obligaţi la solidaritate

Potrivit lui Jean-Claude Junker, preşedintele Comisiei Europene, „Europa este un continent pe care aproape toată lumea a fost refugiată la un moment dat”, acest exemplu generalizant fiind dat, în discursul său de ieri despre starea UE, ca argument pentru acceptarea şi repartizarea (el propunând ideea cotelor impuse statelor membre, obligatorii) a 160.000 de persoane, percepute ca având, toate, calitatea de refugiat. El este de părere că „Europa a eşuat” (sau că „nu se află unde trebuie”) în a le oferi refugiaţilor „solidaritatea sa comună” şi insistând asupra ideii că „dreptul la azil este una dintre cele mai importante valori europene”. S-ar părea (în anticiparea importantei reuniuni de la 14 septembrie) că intenţiile/ planurile Europei privind uriaşul val de migranţi sunt pe termen scurt („Oare chiar vrem ca oamenii să doarmă în gara din Budapesta sau în corturi pe Insula Kos?”) şi chiar mediu („Mă pronunţ ferm ca solicitanţii de azil să muncească în timp ce le sunt procesate solicitările. Munca înseamnă demnitate”), Junker acceptând, totuşi, că pentru nu puţini cetăţeni europeni noii veniţi sunt „înspăimântători”. Aşadar, s-ar părea că deja se poate vorbi despre o redefinire a termenului „solidaritate”, aşa încât sentimentul individual/ colectiv să fie dictat politic.