Potrivit unei adrese de ieri a IŞJ

Vor fi înscrişi în noul an şcolar doar copiii care prezintă adeverinţă medicală şi aviz epidemiologic!

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a informat unităţile de învăţământ din judeţ că, la înscrierea în şcoli şi la grădiniţă, fiecare elev sau preşcolar trebuie să prezinte adeverinţa medicală şi avizul epidemiologic. Adresa transmisă şcolilor de IŞJ are la bază o altă adresă, transmisă de Direcţia de Sănătate Publică, care invocă în acest sens un ordin emis de Ministerul Sănătăţii în octombrie 1995 şi un ordin comun al MECTS şi al Ministerului Sănătăţii din 2011. Potrivit ordinelor respective, se pot prezenta la şcoală sau la grădiniţă numai copiii care au aceste două documente.

Reamintim că în dezbatere publică la Ministerul Sănătăţii se află un proiect de ordin care precizează că aceste două documente sunt obligatorii şi că vor fi eliberate de medicul de familie sau de medicul din colectivitatea şcolară. Nu ştim dacă până acum în şcoli au fost respectate ad litteram prevederile din ordinele mai vechi, dacă a fost necesar încă un ordin pe această temă.

Şeful IŞJ Suceava, prof. Gheorghe Lazăr, ne-a declarat ieri că, de când conduce inspectoratul este prima dată când se transmite în şcoli o astfel de adresă, întrucât anterior şcolile erau în posesia documentelor legale şi ştiau ce au de făcut.

„IŞJ va monitoriza aplicarea prevederilor legale în unităţile de învăţământ” a mai spus inspectorul general.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI