Şoferul unui microbuz maxi-taxi şi-a pus în pericol copiii şi soţia, conducând beat maşina în care se aflau toţi.
Luni seară, în jurul orei 20.10, suceveanul în vârstă de 37 de ani conducea microbuzul dinspre Mitocu Dragomirnei spre Suceava, când a pierdut la un moment dat controlul direcţiei de mers, pătrunzând pe contrasens şi intrând în coliziune frontală cu o autoutilitară.
În microbuz se aflau soţia şoferului şi cei doi copii ai lor, de 4 şi 7 ani, care, în urma impactului au fost răniţi. A suferit leziuni şi şoferul autoutilitarei.
Toate cele patru persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, însă doar bărbatul a rămas internat.
Poliţiştii au constatat că şoferul de microbuz era beat în momentul accidentului. Etilotestul a indicat în cazul său o alcoolemie în aerul expirat de 0,75 mg/l alcool pur, motiv pentru un dosar de cercetare penală.

























Comentarii