Se fac înscrieri pentru „Crosul Sucevei”

Duminică, 30 august a.c., au început înscrierile pentru „Crosul Sucevei”, care va avea loc în data de 6 septembrie a.c., începând cu ora 12, în municipiul reşedinţă de judeţ.

Toţi cei care doresc să participe la eveniment sunt aşteptaţi să se înscrie la cortul oficial amplasat pe esplanada Casei de Cultură din Suceava, ce va fi deschis până în ziua crosului, între orele 9.00­18.00.

Potrivit organizatorilor, pot participa la această competiţie doar cetăţenii domiciliaţi pe raza municipiului Suceava. Nu pot participa la „Crosul Sucevei” sportivii legitimaţi la vreun club sportiv.

„Pentru înscriere aveţi nevoie de un act de identitate, iar copiii minori de până în 14 ani trebuie să prezinte certificatul de naştere şi să fie însoţiţi de un aparţinător care va trebui să semneze o declaraţie prin care să-şi dea acordul în vederea participării la concurs”, precizează organizatorii evenimentului.

Concursul se va desfăşura pe cinci categorii: copii – băieţi şi fete cu vârste între 8 şi 13 ani (distanţa de alergare – 2000 metri), juniori şi junioare cu vârste între 14 şi 18 ani (distanţa de alergare – 2500 metri), seniori şi senioare cu vârste între 19 şi 39 de ani (distanţa de alergare – 2500 metri), veterani categoria I, atât masculin, cât şi feminin, cu vârste între 40­49 ani (distanţa de alergare – 2000 metri) şi veterani categoria a II-a, atât masculin, cât şi feminin, cu vârsta peste 50 de ani (distanţa de alergare – 2000 metri).

Vor fi puse la bătaie trei premii: premiul 1 – televizor Samsung Smart TV, diagonala 102 cm (câte un premiu atât la feminin, cât şi la masculin), premiul 2: televizor Samsung Smart TV, diagonala 82 cm (câte un premiu atât la feminin, cât şi la masculin), premiul 3: televizor Samsung Smart TV, diagonala 62 cm (câte un premiu atât la feminin, cât şi la masculin).

Totodată, participanţii la cros vor putea participa la o tombolă în cadrul căreia vor fi oferite zece premii a câte un aspirator Samsung.

Premiile sunt oferite de firma Marelvi Electrocasnice reprezentată prin Dumitru Mihalescul.

Crosul Sucevei este organizat de Asociaţia Judeţeană de Atletism Suceava în parteneriat cu Tineretul Naţional Liberal Suceava.

Competiţia este susţinută de sportivii Cristina Casandra, Sorin Raţă, Dorin Goian şi Daniel Balan.

Sponsorii acestui eveniment sunt Marelvi Electrocasnice şi deputatul Ioan Bălan.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: