După eşecul serialului „State of Affairs”, actriţa americană Katherine Heigl a obţinut rolul principal în noul serial al canalului CBS intitulat „Doubt”, anunţă Variety, preluat luni de 20minutes.fr. După ce a întruchipat-o pe tânăra doctoriţă Izzie Steven în „Anatomia lui Grey”, Katherine Heigl, 36 de ani, o va interpreta pe strălucita avocată Sadie Ellis, care se îndrăgosteşte de un client, amabilul şi altruistul chirurg pediatru Billy, acuzat de uciderea unei fete de 15 ani.
Iniţial, rolul Sadie Ellis îi fusese încredinţat actriţei KaDee Strickland din „Private Practice”, iar rolul principal masculin lui Teddy Sears, din serialul „Masters of sex”. În cele din urmă Katherine Heigl îl va avea ca partener pe Steven Pasquale („Rescue Me”, „The Good Wife”, „Bloodline”).
Nu s-a comunicat încă data la care va începe difuzarea serialului.
Comentarii