Triplă situaţie de urgenţă în judeţul Suceava

Incendiu de pădure în Parcul Naţional Călimani, un avion prăbuşit cu pasageri răniţi şi turişti căzuţi într-o râpă

exercitiu isu calimani 2015Trei situaţii de urgenţă de mare gravitate, petrecute concomitent, au fost rezolvate joi, prin intervenţia de forţe şi mijloace aparţinând instituţiilor specializate din cinci judeţe.

Zeci de echipaje şi sute de militari din cadrul inspecto-ratelor pentru situaţii de urgenţă, paramedici, ambulanţieri, salvamontişti şi lucrători silvici, forţe din cadrul unităţilor militare speciale, poliţişti, jandarmi, plus membri ai Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Şaru Dornei au intervenit pentru înlăturarea efectelor generate de un concurs de situaţii dramatice, nemaiîntâlnite nu numai în judeţ, ci în întreaga ţară.

Intervenţiile nu numai că au mobilizat resurse foarte multe, implicând profesionalismul şi curajul oamenilor, dar au fost gestionate perfect, sub o comandă unică.

Trei nenorociri în acelaşi timp

Joi, 27 august, în jurul orei 12, un ranger al rezervaţiei Parcului Naţional Călimani a anunţat la 112 un incendiu la parcelele 75 şi 76 din cadrul UP II Călimani, Ocolul Silvic Dealu Negru.

Primele forţe de intervenţie ajunse la faţa locului au constatat că, din cauza componenţei vegetale a fondului forestier şi a caracteristicilor reliefului, s-au format curenţi ascendenţi, iar incendiului s-a dezvoltat către sud şi a cuprins o suprafaţă mai extinsă de cât s-a anunţat iniţial.

În acel moment focul era prezent pe o adâncime de 50 metri, cu lungimea de un 1 km, iar un hectar de pădure era deja distrus.

Aproape în acelaşi timp cu primele intervenţii la incendiu, în Parcul Călimani a apărut, prin SNUAU 112, o nouă solicitare de intervenţie în cazul unui avion de mici dimensiuni care s-a prăbuşit în timp ce survola zona incendiată. Avionul a transmis semnalul SOS preluat de turnul de control al Aeroportului Şcheia, după care a dispărut de pe radar. În aceste condiţii, ROMATSA a declanşat procedura de intervenţie la un accident de aviaţie civilă. Se ştia doar că, în urma prăbuşirii avionului, trei persoane au rămas încarcerate, una fiind proiectată în afara aparatului.

Şi pentru că nu era destul, concomitent cu cele două situaţii de urgenţă deja foarte complicate, pompierii suceveni primesc un al treilea apel prin care li se solicita intervenţia în cazul a trei turişti care se prăbuşiseră într-o râpă, de la 50 m înălţime, undeva în zona cabanei Reţitiş din partea de nord a versantului Călimani. Toate trei persoanele suferiseră traumatisme la picioare şi erau imobilizate.

Peste 200 de militari şi civili din cinci judeţe implicaţi în acţiune

Pe trei fronturi, toate cât se poate de grele, era clar că sucevenii nu se puteau descurca singuri, astfel că au cerut ajutor în judeţele învecinate. Sub coordonarea şi comanda supremă a şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, general de brigadă Ion Burlui, s-au reunit funcţie de nevoia de intervenţie, forţe şi mijloace aparţinând ISU Suceava, ISU Mureş, ISU Harghita, ISU Neamţ, ISU Bistriţa-Năsăud, serviciile Salvamont şi direcţiile silvice din judeţele Suceava, Mureş şi Harghita, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, unităţile militare de la Roşu şi din Miercurea Ciuc, inspectoratele de poliţie şi de jandarmi Suceava, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Şaru Dornei, plus un elicopter al Inspectoratului General al Aviaţiei Române. Explicată în linii mari, vasta desfăşurare de forţe s-a petrecut astfel: pompierii au muncit la localizarea şi stingerea focului din pădure, salvamontişti, silvicultori, jandarmi montani la identificarea locului în care s-a prăbuşit avionul, la coborârea în râpă după turiştii accidentaţi, dar şi pentru transportul persoanelor rănite. Pompierii de la descarcerare au scos victimele dintre fiarele avionului, paramedicii şi echipajele de ambulanţă au acordat îngrijiri medicale de urgenţă şi au transportat răniţii la spital, iar poliţiştii şi alţi jandarmi au avut grijă ca niciun factor din afară să nu perturbe intervenţiile profesioniştilor.

Cel mai mare exerciţiu demonstrative în cooperare, desfăşurat în România

Din fericire, situaţiile de urgenţă complexe şi combinate laolaltă, menţionate mai sus, au fost doar situaţii ipotetice. Dar care pot apărea, însă, oricând în viaţa de zi cu zi. Accidentul aviatic din Apuseni din ianuarie 2014, incendiile de pădure din judeţul Suceava din 2013, frecvente intervenţii pentru recuperarea unor turişti care s-au rănit sau şi-au pierdut viaţa căzând în prăpăstiile munţilor sunt exemple că aceste nenorociri se întâmplă şi că trebuie gestionate profesionist.

Joi, în Călimani, militari, personal medical şi reprezentanţi ai unor instituţii civile şi-au verificat, pe durata a peste două ore bune, nu doar performanţele profesionale, ci mai ales capacitatea de a interveni în comun, în cadrul unui management integrat, la timp, corect şi cu eficienţă, pentru salvarea vieţilor omeneşti şi limitarea distrugerilor provocate de incendiu în fondul forestier.

Potrivit ISU Suceava, exerciţiul demonstrativ în colaborare de joi, 27 august, de pe vârful Reţitiş din Călimani, este cel mai mare desfăşurat vreodată în România, dată fiind simularea concomitent a trei situaţii de urgenţă, dar şi prin numărul mare de forţe şi mijloace utilizate pentru rezolvarea lor.

La exerciţiu a fost prezent şi col. Daniel Dragne, prim-adjunctul inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: