La autorizările de construire acordate în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est

Judeţul Suceava, pe prima poziţie

constructii> Scade interesul pentru ridicarea de locuinţe, în prima jumătate a anului 2015, numărul autorizaţiilor eliberate fiind mai mic cu 3,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

Conform datelor făcute publice de Direcţia Judeţeană de Statistică, în luna iunie a.c., în judeţul Suceava au fost eliberate 240 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale. În conformitate cu sursa amintită, numărul acestor autorizaţii a înregistrat o creştere de 9,6%, comparativ cu luna anterioară. De remarcat este că, în raport cu luna iunie a anului 2014, numărul cererilor de autorizare pentru construirea de imobile rezidenţiale este aproape dublu, sporind cu 18,2%. Informarea Direcţiei Judeţene de Statistică, dată publicităţii zilele acestea, reliefează că, din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna iunie a anului 2015, 24,2% au fost date pentru „constructorii” din mediul urban, iar 76,8% pentru cei din mediul rural.

În luna iunie 2015, în cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, judeţul Suceava deţinea 30,9% din numărul de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, fiind urmat de judeţele Iaşi, cu 29,7%, Bacău (13,5%), Neamţ (10,9%), Botoşani (8,1%) şi Vaslui (6,9%).

Toate locuinţele au fost terminate în regie proprie, din banii proprietarilor

În judeţul nostru, în primele 6 luni ale anului, s-au eliberat 1.054 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu 3,4% mai puţine în raport cu cele acordate în intervalul similar al anului anterior.

Pe de altă parte, în trimestrul I al anului 2015, în judeţ au fost terminate 321 de locuinţe, în scădere cu 90 de locuinţe, în comparaţie cu primele 3 luni ale anului precedent, diminuarea fiind 21,9%. „Analiza pe surse de finanţare relevă faptul că, în trimestru I al anului 2015, toate locuinţele terminate au fost realizate din fonduri private, respectiv din fondurile populaţiei, pentru locuinţele executate în regie proprie” se precizează în informarea Direcţiei Judeţene de Statistică.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI