Mineritul capătă din nou amploare în Bucovina

iacobeni2Vast Resources PLC, companie de resurse şi dezvoltare listată la Bursa de Mărfuri AIM din Londra, anunţă faptul că, în data de 2 iulie 2015, a achiziţionat 50,1% din Societatea Minieră Polimetalica din Mănăila (com. Breaza), judeţul Suceava.

Din 6 iulie 2015, echipa manageriala Vast Resources şi-a asumat controlul conducerii minei şi a investit peste 1.000.000 de dolari pentru plata creditelor, pregătirea în vederea deschiderii carierei prin efectuarea unei descoperte de peste 60.000 mc, precum şi pentru reparaţia capitală şi modernizarea facilităţilor de procesare.

Mina are acum 107 angajaţi, la care se adaugă echipa de management de la Vast Resources, constând în 20 experţi în domeniul minier. Săptămâna aceasta, Vast Resources îşi deschide sediul central în Floreasca Tower, Bucureşti.

Vast Resources a realizat prima puşcare joi, 13 august, ceea ce echivalează cu începerea producţiei în cariera minieră din Mănăila şi uzina de flotare din Iacobeni.

Vast Resources, prin filiala din România, a investit până acum peste 1.000.000 dolari în studiul de fezabilitate pentru Remin SA.

 A devenit acţionarul unic al SC Mineral Mining SA (în insolvenţă), cât şi creditorul majoritar cu peste 92%, având astfel asigurate activele miniere polimetalice din Băiţa Plai, plătind pentru acestea peste 1.320.000 dolari, răscumpărând 85% dintre creditori, în acest preţ. Compania a investit mai mult de 550.000 dolari în reţelele electrice, salarii, pregătirea şi conservarea zăcământului, iar acum renovează clădirile, pregătindu-le pentru reparaţia capitală şi modernizarea facilităţilor de procesare, anticipând începerea activităţii miniere imediat ce se va primi licenţa pentru reînceperea mineritului.

La cele două mine, Vast Resources şi filialele ei din România vor angaja peste 300 de persoane, Vast Resources având planuri de extindere a activităţilor în domeniul achiziţiilor miniere neferoase, cât şi extinderea activelor deţinute momentan.

Andrew Prelea, preşedinte şi Director Executiv în Vast Resources România, spune: „Suntem foarte mulţumiţi de calitatea expertizei în domeniul minier în România, filosofia societăţii noastre fiind de a folosi manageri locali pentru a conduce şi opera minele noastre de aici”.

România reprezintă un punct important pentru societatea Vast Resources, ca urmare a investiţiilor semnificative pe care le-a făcut aici, precum şi datorită aprecierii potenţialului existent. În anul 2015, Vast Resources a alocat un buget de investiţii de 4.000.000 dolari în România, incluzând cheltuieli operative pentru anii 2015-2016 şi existând totodată buget şi pentru continuarea şi securizarea activităţii din România.

iacobeni1Planurile firmei Vast Resources includ o investiţie viitoare de 1.200.000 dolari, începând cu primul trimestru din 2016, în vederea construirii unei flotaţii mobile la exploatarea din mina Mănăila, la care se adaugă aproximativ 2.000.000 dolari pentru modernizarea facilităţilor din mina polimetalică Băiţa Plai. Vast Resources se află în negocieri pentru achiziţionarea altor mine cu minereuri polimetalice şi nemetalice în regiune, toate acestea făcând parte din planul de extindere în România.

Andrew Prelea a spus, de asemenea: „Numai redeschiderea acestor două mine va genera peste 8.000.000 dolari anual, în taxe şi redevenţe, către statul român şi acesta este doar începutul contribuţiei potenţiale a activităţilor minelor neferoase în economia românească. Fără experienţa locală a directorului companiei, Gabriela Dobrotă, nimic din acestea nu ar fi fost posibil. Gabriela are peste 32 de ani experienţă în industrie şi mineritul românesc şi este o parte integrantă a succesului nostru”. (C.P.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI