> În urma ciocnirii violente au rezultat şapte victime
O depăşire hazardată a dus, pe parcursul nopţii de luni spre marţi, la înregistrarea unui accident rutier deosebit de grav pe DN 17A, între localităţile Dorneşti şi Rădăuţi. Două autoturisme de fabricaţie germană s-au ciocnit violent la puţin timp după ora 22, când, potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, un tânăr de 21 de ani din judeţul Botoşani s-a angajat în efectuarea depăşirii unui autovehicul care circula în aceeaşi direcţie de mers, nerespectând semnificaţia indicatorului rutier „Depăşirea interzisă”. S-a bazat mult pe puterea dezvoltată de motorul maşinii la volanul căreia se afla, dar, intrat pe contrasens, s-a trezit brusc cu o altă maşină în faţă, ce se deplasa regulamentar, al cărei şofer, un tânăr de 26 de ani din municipiul Rădăuţi, nu a mai putut evita impactul. Cele două autovehicule au intrat în coliziune frontală, victime devenind toţi ocupanţii autoturismelor. Imediat după producerea accidentului, către ieşirea din localitatea Dorneşti, au pornit atât un echipaj SMURD şi de descarcerare, cât şi trei autospeciale aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. Toate victimele, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, trei femei şi patru bărbaţi, printre care şi două persoane cu cetăţenie ucraineană, au fost transportate cu ambulanţele la Centrul de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Municipal Rădăuţi. Ulterior, din cauza stării grave în care se aflau, trei dintre ele au fost transferate către Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Conform sursei citate, cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit un dosar penal ce urmează a fi soluţionat procedural.

























Comentarii