Sunt arborean din tată-n fiu şi mă mândream cu acest lucru, mai ales când viaţa arborenilor decurgea liniştită, fără evenimente care să ne facă să ne crape obrazul de ruşine. Pe-atunci numărul infracţiunilor era foarte mic şi, ce-i mai important, erau minore. Dar, între timp, populaţia satului s-a mărit, mai ales prin „aciuarea” în sânul colectivităţii arborene a fel de fel de indivizi, cu precădere dintre cei care erau respinşi de alte colectivităţi din jurul nostru. Astfel, viaţa comunităţii s-a tot tensionat din zi în zi, au apărut probleme de care arborenii numai auziseră, s-au înmulţit procesele, arestările şi actele de violenţă. Ce să mai spun de amenzi? La primăria satului sunt date spre încasare amenzi de multe miliarde de lei vechi. De încasat n-au de unde să le încaseze! N-ar fi mai bună transformarea acestor amenzi în zile de puşcărie sau de muncă în folosul comunităţii? Dar o muncă serioasă, cu rezultate, temeinică, într-adevăr folositoare pentru comunitate. Pe de-o parte primăria dă miliarde pe an pentru Legea 416, iar pe de altă parte nu poate încasa amenzile. Trebuie revăzută şi schimbată legislaţia în acest domeniu.
Cam de vreo două luni, comunitatea arboreană este iarăşi bulversată, devenind din ce în ce mai neliniştită. Se fură din locuinţe chiar în ziua mare, bani şi bijuterii, iar noaptea se fură absolut totul din gospodării. Dimineaţa, acele gospodării sunt goale, pereţii sunt goi ca şi casa. Dau doar câteva exemple din cele care mi s-au adus la cunoştinţă.
Familia întreagă este plecată la lucru, în Franţa. Acasă nu mai stă nimeni. Într-o noapte au intrat hoţii în casă, au luat toate aparatele electrocasnice şi electronice. În plus şi-au bătut joc de întreaga casă. (C.M.)
Părinţii erau plecaţi, lăsând doi copii încuiaţi în casă. Când părinţii se întorceau de la târg şi mai aveau câteva sute de metri până acasă, au primit telefon de la băiatul mai mare care le-a spus alarmat că „un nene mare”, pe mâini cu tatuaje, trage puternic de uşă ca s-o deschidă. Tata i-a spus să pună alarma, băiatul a cuplat-o, iar individul a fugit. (G.B.)
Gospodina casei era plecată la târgul de miercuri. Ziua, în amiaza mare, i-au intrat hoţii în casă, luându-i banii şi bijuteriile. (C.U.)
Tot în aceeaşi zi i-au intrat hoţii în casă, au cotrobăit peste tot, i-au găsit banii şi i-au luat. (D.B.)
Tot în zi de miercuri, când e târg în Arbore, gospodina a plecat la piaţă. Soţul este plecat la lucru în Franţa. Au intrat hoţii în casă, au răscolit tot. Au plecat cu peste 1 kg de bijuterii din aur şi o sumă foarte mare în valută: lire sterline şi euro. (C.I.)
Au intrat şi-n alte gospodării (G.I. şi G.S.), tot în ziua mare, când nu era nimeni acasă. Au răscolit prin camere, făcând în batjocură. Au luat numai bani şi aparatură electronică.
Întâmplător, am asistat la o discuţie purtată între unii păgubiţi şi jandarmi şi poliţişti din comună. Argumentele aduse de ultimii au fost reale şi pertinente. În fapt, jandarmii şi poliţiştii nu pot păzi fiecare gospodărie zi şi noapte. Numai în satul de reşedinţă sunt peste 1700 de gospodării. Toţi gospodarii trebuie să fie foarte vigilenţi, mai ales că majoritatea furturilor s-au petrecut ziua. Gospodarii care pleacă ziua de-acasă ar trebui să-şi roage vecinii să aibă grijă şi de casele lor aruncând, din când în când, câte o privire şi-n ograda lor, a celor plecaţi de-acasă.
De vreo săptămână s-au înmulţit şi furturile de cartofi din ţarnă. Sunt smulse tulpinile de cartofi de pe zeci de metri pătraţi de pe un ogor. Hoţii iau numai cartofii care se ţin de bâle (tulpini). Batjocură curată!
Am apreciat foarte mult sfaturile date păgubaşilor de jandarmi şi poliţişti:
> constituirea unor echipe de pază pe ţarnă, care să patruleze, prin rotaţie, non-stop;
> să aibă grijă şi pentru gospodăria vecinului plecat de-acasă;
> alarmarea, prin telefon, a jandarmilor sau a poliţiştilor spre a fi surprinşi hoţii în câmpul infracţional;
> ţinerea unei adunări populare cu gospodarii comunei în care să se discute, să se propună şi alte soluţii şi să se adopte hotărâri.
Permanent discut cu cetăţeni despre problemele lor, informez autorităţile locale despre necazurile oamenilor şi le transmit soluţiile propuse de aceştia, măcar pentru diminuarea, dacă nu pentru stârpirea infracţiunilor de orice tip.
Consider că, în actuala situaţie din Arbore, numărul jandarmilor şi al poliţiştilor este insuficient pentru o comunitate de peste 7000 de suflete şi cu o mulţime de infracţiuni grave la mia de locuitori.
În plus, dotarea postului de jandarmi montani din Arbore nu este la nivelul cerinţelor actuale şi al situaţiei care se manifestă în comuna noastră. Sunt dotaţi cu o maşină veche, pornirea căreia se aude până-n celălalt capăt al satului, infractorii aflând când pleacă jandarmii în patrulare sau în care parte satului se află. Şi-aşa patrularea lor devine inutilă…
Mulţi arboreni au apelat la mine să-i ajut, lucru pe care nu-l pot face decât semnalând necazurile lor. Iar cine are ochi să citească! De fapt, din multitudinea de păreri exprimate, mi-am permis să selectez următoarele:
„Cred şi sunt sigură că la noi în sat este un rom care dă ponturi hoţilor. Acesta n-are ce lucra, toată ziua umblă prin sat, observă şi informează hoţii unde se poate da lovitura.” (M.B.)
„Nu sunt întrebaţi de autorităţi cei care sunt presupuşi de cetăţeni c-ar umbla cu furatul”. (V.B.)
„Legislaţia românească nu are prevederi pentru apărarea proprietăţii private. Pedepsele sunt prea mici pentru răufăcători. Legislaţia are foarte multe lacune, iar noi aşteptăm de 26 de ani o legislaţie modernă, care să ne apere şi pe noi, contribuabilii.” (V.B.)
„Nu cunosc cazuri concrete, dar, în general, proprietatea privată nu este apărată de organele statului, care sunt plătite de noi.” (I.P.)
„Noi n-avem puterea să prindem hoţii. Lumea spune că ei ar fi şi înarmaţi. Atunci cum să le facem faţă? N-am văzut, dar am auzit aşa ceva.” (I.C.)
„Care-i autoritatea statului dacă la noi a fost prinsă o mare bandă de hoţi, au fost judecaţi, iar acum aflăm că sunt în libertate? De ce n-au fost aduşi să-i judece sătenii? Jandarmii şi poliţiştii prind hoţii, iar procurorii şi judecătorii îi lasă în libertate. Aşa se aplică legile statului şi se apără proprietatea privată?” (G.C.)
Aşadar, eu n-am făcut decât să aduc la cunoştinţa tuturor necazurile oamenilor din Arbore. Trag speranţa că se va găsi cineva care va răspunde strigătelor lor de disperare şi-i va ajuta. Se pare că nădejdea lor este tot la autorităţile statului.
Comentarii