În Ilişeşti există trei biserici: una catolică, neutilizată de ani de zile pentru serviciul religios, deoarece nu mai există credincioşi catolici în comună, una evanghelică, cedată în 1941 de nemţii repatriaţi credincioşilor ortodocşi, şi una ortodoxă, fostă biserică de mănăstire, ridicată la 1714 de boierul Ionaşcu Isăcescul.
Din cauza stării precare a aşezământului fost mănăstiresc, inclus în patrimoniul naţional, credincioşii ortodocşi din Ilişeşti au preferat utilizarea fostei biserici evanghelice.
Pentru a urmări istoricul acesteia, am apelat la „Monografia comunei Ilişeşti” (Ed. Karuna, colecţia Identităţi, Bistriţa, 2014) semnată de Florin Doboş.
Biserica Evanghelică germană
Colonizarea germană începută în Bucovina după 1784 a dus şi la schimbări profunde de ordin confesional. Germanii erau aproape toţi protestanţi, aparţinând cultului evanghelic.
La câţiva ani după ce s-au aşezat în Ilişeşti, germanii aveau amenajat un loc de rugăciune în şura unui localnic. Mai târziu, prin 1820, şi-au amenajat o clădire specială pentru rugăciuni, din lemn, amplasată în apropierea bisericii construite de ei mai târziu.
Creşterea numărului de locuitori prin aport imigratoriu şi natalitate a dus ca, la sfârşitul secolului al XIX-lea, marea comunitate germană (circa 2000 de persoane) să strângă bani şi să înceapă construcţia unei biserici impozante care să îi reprezinte ca etnie şi religie, dovedind în acelaşi timp puterea şi bunăstarea lor economică.
Piatra de temelie a fost pusă în 1889 într-o locaţie bine aleasă, lângă drumul principal şi la intersecţia unor străzi importante din localitate. Distanţa faţă de biserica ortodoxă este de circa 100 m, în timp ce faţă de cea catolică, aflată spre sud, de circa 200 m.
(…) Până în 1901 clădirea a costat, materiale şi manoperă, 54.000 de coroane plus 21.000 de mărci germane, la care s-au adăugat donaţii ale sătenilor germani. A fost achiziţionată şi o orgă, care a dispărut fără urmă în perioada războiului.
În anul 1901 biserica este dată în folosinţă cu mult fast, la slujba inaugurală participând şi foarte mulţi români.
Istoricul acestei clădiri este unul tragic, deoarece prin plecarea germanilor în 1940, biserica a avut mult de suferit de pe urma neglijenţei oamenilor.
În 1941, coloniştii germani vor da printr-un act oficial comunităţii ortodoxe române din Ilişeşti această biserică pentru a fi folosită de ei. Soarta a făcut ca după 1947, odată cu venirea comuniştilor la putere, biserica să nu fie folosită în scopuri religioase din motive politice, ştiindu-se politica antibisericească dusă de comunişti, care voiau un stat ateu.
În 1981, preotul paroh Doboş Nicolae-Liviu începe un amplu proiect de readucere a acestei clădiri la scopul pentru care a fost construită.
Autorităţile politice, dar şi cele bisericeşti au aprobat în cele din urmă reabilitarea fostei biserici evanghelice, datorită faptului că în biserica veche, construită la 1714 şi declarată monument istoric în 1955, au apărut fisuri ce puteau pune în pericol viaţa oamenilor.
În 1986 se realizează noul iconostas, conceput în stil bizantin şi bine integrat în arhitectura edificiului. Materialul este din stejar uscat şi sculptat de doi meşteri bisericeşti acreditaţi în sculptură din judeţul Neamţ.
Pictura va fi realizată de pictorii bisericeşti Horju Ruxanda Elena şi Horju Mihail.
Tâmpla bisericii (iconostasul) a fost proiectată de tehnicianul autorizat de Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Bradu Mihai.
Suprafaţa desfăşurată este de 29 mp, având o lăţime de 5,80 m şi 5 m înălţime.
Tot în această perioadă sunt sculptate şi stranele masive din stejar, dispuse lângă peretele estic, vestic şi nordic.
În perioada anterioară sfinţirii din vara lui 1990, numeroşi germani originari din Ilişeşti sau urmaşi ai acestora veneau din Germania, SUA şi Canada pentru a-şi vedea „meleagurile unde au copilărit şi trăit”, bucuroşi să constate că biserica strămoşilor lor construită cu atâta trudă este utilizată de către localnici.
Până în 1981, când se obţin aprobările pentru reparaţiile capitale, biserica era adăpostul „golanilor” din Ilişeşti care jucau cărţi sau barbut ori consumau alcool. În turn era un adevărat dezastru din cauza ciorilor care-şi făcuseră cuiburi, cărând de-a lungul anilor tone de lemn şi paie. Tot biserica era locul de refugiu al elevilor-problemă care fugeau de la ore şi se ascundeau aici pentru a nu fi văzuţi de profesori sau părinţi.
Noua biserică are hramul „Adormirii Maicii Domnului” şi a fost sfinţită cu fast în 1990 de un sobor de preoţi, în frunte cu episcopul Rădăuţilor. (pp. 120-122). (C.n.)
Comentarii