Un tablou de Picasso evaluat la peste 25 de milioane de euro a fost confiscat în Corsica

Un tablou de Picasso cu o valoare estimată la peste 25 milioane de euro, considerat de autorităţile spaniole ca neputând fi exportat, a fost confiscat vinerea trecută de pe o ambarcaţiune în insula franceză Corsica, au anunţat autorităţile vamale franceze, transmite France Presse. O „tentativă” de a exporta în Elveţia de la biroul vamal din Bastia (oraş din Corsica) a unui tablou de Picasso, «Head of a young woman», joia trecută, a atras atenţia oficialilor francezi, conform unui comunicat al Vămii franceze. În timpul verificărilor, căpitanul vasului nu a reuşit să prezinte decât un document de evaluare a operei şi o motivaţie emisă de justiţia spaniolă după pronunţarea deciziei, redactată în limba spaniolă şi datată mai 2015, ce confirmă că este vorba de o comoară naţională spaniolă care în niciun caz nu putea fi scoasă din Spania.

Acest tablou, „de o valoare estimată la peste 25 milioane de euro”, conform autorităţilor vamale, este proprietatea lui Jaime Botin, faimos bancher spaniol a cărui familie s-a aflat printre fondatorii Băncii Santander în 1857, devenită primul grup bancar din ţară. Bărbatul, în vârstă de 79 de ani, nu se afla la bordul navei, deţinută de o companie la care el este acţionar şi aflată sub pavilion britanic, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Vămii franceze. S-a mai precizat că cererea de export înregistrată la Bastia nu a fost făcută în numele său. O primă cerere a fost depusă în decembrie 2012, în Spania, pentru a scoate definitiv tabloul de pe teritoriul său cu destinaţia Londra. Ministrul culturii s-a opus şi, în 2015, Audiencia Nacional, una dintre cele mai înalte instanţe spaniole, a decis că opera nu poate fi exportată, dat fiind că face parte din „bunurile de interes cultural” care nu au dreptul să părăsească teritoriul naţional.

Autorităţile franceze aşteaptă acum o eventuală cerere din partea Spaniei pentru a recupera lucrarea.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI