Băişanu: „Pe cine mai am eu în spate la partid? Îl am pe Dumnezeu”

În conferinţa de presă de ieri, Alexandru Băişanu, copreşedinte al PNL Suceava, a ţinut să lămurească starea actuală a lucrurilor din partid.

El a încercat să răspundă mai întâi întrebării ce stăruie în jurul său: pe cine se bazează în partid? „Pe cine mai am eu în spate la partid? Îl am pe Dumnezeu în suflet şi alături de mine. PNL e rupt, după cum sugeraţi. Pare, dar nu e aşa. Fac un apel tuturor membrilor la unitate şi seriozitate şi la respectarea statutului şi democraţiei în partid. Partidele sunt instituţii de drept public şi trebuie să respecte legislaţia în vigoare care stabileşte cum funcţionează. Fiecare membru al PNL e un individ diferit de toţi ceilalţi”. El a încercat să lămurească şi afirmaţia că membrii vechiului Partid Liberal, pe care îl reprezintă, s-ar fi alăturat echipei lui Ioan Bălan. „Nu ştiu unde aţi văzut că foştii mei colegi sunt alături de Bălan. E extraordinar că membrii PNL apar împreună şi separat, doi câte doi sau şase câte şase. Ce vă pot spune e că Băişanu nu e un şablon. Şi mi-aş dori ca toţi membrii PNL să nu fie şabloane, ci personalităţi cu puncte de vedere diferite”.

Alexandru Băişanu s-a oprit apoi asupra excluderii lui Ilie Niţă din PNL, explicând: „Eu vă spun foarte clar că Niţă e în continuare membru al PNL şi vicepreşedinte ales al PNL. Domnia sa, după tot ce s-a întâmplat, are dreptul şi obligaţia de a ataca hotărârea care a fost validată la următoarele foruri care analizează astfel de contradicţii în partid. A şi depus contestaţie. Dacă nu se va rezolva, are posibilitatea şi obligaţia de a se adresa la nivel naţional. Vedeţi dvs., aţi picat într-o capcană foarte interesantă. Despre mine, presa scrie că a auzit din gura altuia tot ceea ce ştie şi face Băişanu. Numai din gura mea nu s-a auzit nimic”.

Explicând cum s-a făcut convocarea pentru CDL, Băişanu a precizat că, „atâta vreme cât există doi copreşedinţi şi cât timp unul din ei nu este parte şi consultat, şi acceptat la discuţiile conducerii, normal că apar aceste disfuncţionalităţi. Personal, am avut discuţii cu Flutur pe o serie de probleme de convocare, dar niciodată nu s-a consultat sau nu am făcut echipă pentru a chema la acţiune CDJ. Chemarea membrilor a fost făcută unilateral de Flutur şi de oamenii săi”.

El a atras atenţia, având în vedere ponderea pe care cele două partide o au în CJEx : „Hai să vă spun care e marele pericol care pândeşte PNL la nivel naţional! Există judeţe unde PNL are majorităţi în CJEx şi altele unde PDL are majorităţi. La Suceava PDL are 19 membri, iar PNL 10 membri. Imaginaţi-vă că orice hotărâre poate fi luată în mod arbitrar şi consider că e important ca vicepreşedinţii şi oamenii care ocupă funcţii să nu fie lăsaţi la latitudinea unor majorităţi deja formate. La Suceava înseamnă că mâine toţi pot hotărî excluderea mea”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI