Perioadele de caniculă vor fi prezente în lunile august şi septembrie; precipitaţiile revin pe arii extinse în octombrie

4512 Temperaturile medii lunare se vor situa peste normalul climatologic în cea mai mare parte a ţării în lunile august şi septembrie, iar abaterile termice cele mai mari sunt posibile în special în zonele sud-estice, sudice şi vestice, arată prognoza meteorologică valabilă pentru intervalul august – octombrie 2015, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/. În august, temperaturile medii lunare, raportate la perioada 1981—2010, se vor situa peste mediile multianuale (19,7 grade Celsius) în cea mai mare parte a teritoriului, cele mai mari temperaturi fiind posibil să se înregistreze îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice si vestice. Astfel, pentru Muntenia sunt prognozate temperaturi medii de 18-23 grade Celsius, în Dobrogea între 22 şi 23 de grade Celsius, în Transilvania de 16-20 grade Celsius şi în Banat între 19 şi 23 de grade Celsius. În ceea ce priveşte cantităţile de precipitaţii, acestea vor fi deficitare în aproape toată ţara, cele mai scăzute valori fiind posibile în sud-estul şi sudul teritoriului, unde se vor înregistra între 22 şi 40 de litri/mp. Media multianuală de precipitaţii este de 77,8 litri/mp. La nivelul lunii septembrie se preconizează temperaturi medii lunare ce vor înregistra valori peste normele climatologice (stabilite la 14,8 grade Celsius) în sud-estul, sudul şi vestul ţării, iar în celelalte regiuni se pot apropia de cele normale. Pentru Banat sunt prognozate temperaturi medii de 15-18 grade, Crişana (15-16 grade), Dobrogea (16-19 grade), Maramureş (13-15 grade), Transilvania (11-16 grade), Oltenia (13-18 grade), Muntenia (14-18 grade) şi Moldova (10-17 grade). La capitolul precipitaţii, prognoza relevă cantităţi lunare cu tendinţă spre deficit în majoritatea regiunilor, cu excepţia centrului şi nordul ţării unde acestea pot fi apropiate de mediile climatologice, ce se situează la 55 l/mp. În octombrie, estimările arată că valorile termice vor fi peste mediile climatologice în sud-est şi local în sudul şi vestul ţării, iar în restul zonelor se vor încadra în normalul perioadei (9,6 grade Celsius). Temperaturile medii vor fi cuprinse între 5 şi 12 grade, în Moldova, între 6 şi 10 grade în Transilvania, între 9 şi 10 în Maramureş, între 8 şi 12 grade în Oltenia, între 9 şi 12 grade în Muntenia, 10-11 grade în Crişana, 10-13 grade în Banat, şi 11-14 grade în Dobrogea. Cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta valori peste mediile multianuale în majoritatea regiunilor (cu medii între 38 şi 70 de litri/mp, în Oltenia), mai puţin în sud-est şi local în sudul şi vestul ţării, unde acestea vor fi apropiate de cele normale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: