S-ar zice că şi la noi s-a conturat un grup de consumatori (mai) interesaţi de sănătatea proprie (ori poate că şi de ce este de bon ton; scuze, trendy!), de alimentele şi produsele alimentare tradiţionale, bio, eco. Se ştie (se vede cu ochiul liber sau circulă tot felul de informaţii) că pe tarabe şi rafturi se găseşte o ofertă din ce în ce mai bogată şi diversă (bunăoară, într-o piaţă agroalimentară mai totul ţi se prezintă a fi tradiţional, bio şi eco), că mărfurile respective sunt „mai bune” ca altele şi, din acest motiv, sunt şi merită să fie mai scumpe. De altfel, şi portretul consumatorului s-a conturat în consecinţă: între 30 şi 45 de ani, studiat, cu venituri binişor peste medie. Care-şi permite. Totodată, un astfel de consumator este şi un client mai bun al laboratoarelor medicale, unde se duce periodic să afle cum i se prezintă starea sănătăţii. Dar un astfel de consumator şi client mi-a atras atenţia că piaţa are o lipsă: încă nu au apărut la noi acele laboratoare private, independente, cărora, din când în când, consumatorul interesat să le prezinte spre un control contra cost şi o tomată din piaţă, şi un suc natural din comerţ, şi o cremă organică etc. Fiindcă reclamele sunt briliante, prezentările sunt efectuate cu tot meşteşugul, etichetele sunt adesea luxuriante, dar… riscurile sunt enorme. Iar, de aici, neîncrederea…
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii