Vă rog să observaţi că Matei Vişniec, cel care a lansat primul aici, în Bucovina, avându-l alături pe deja experimentatul şi validatul sibian Constantin Chiriac, ideea de înscriere a acestui spaţiu în bătălia pentru obţinerea statutului de „capitală culturală europeană”, nu a avut aproape deloc audienţă. Autorităţile au reacţionat timid şi nepromiţător. Observaţi însă şi că lansarea acestei idei de către un om politic, chiar dacă, universitar fiind, Al. Băişanu se revendică şi el „tagmei culturale”, a tulburat apele, astfel că acest iulie este „înfierbântat” şi de un tocmai izbucnit „scandal cultural”. Dar Al. Băişanu a fost contrat de chiar liberalii dumisale, mai exact de cei proveniţi din fostul PDL. Explicaţia opoziţiei faţă de Al. Băişanu este simplă: el şi-a anunţat intenţia de a candida la funcţia de primar al Sucevei şi angrenarea sa în acest proiect îi poate crea avantaj faţă de contracandidatul său liberal. Şi acesta, şi deputata Sanda Maria Ardeleanu, care fac parte din aceeaşi echipă, au încercat să veştejească iniţiativa lui Al. Băişanu, invocând calitatea sa de om politic, incompatibilă, se vede, cu asemenea iniţiative. Dar ne mai întrebăm o dată : ce altă menire are un om politic decât de a propune, susţine şi finaliza proiecte în folosul comunităţii care l-a ales ?!
În pofida opoziţiei liberalilor adunaţi în jurul celor doi deputaţi, Al. Băişanu a început să obţină susţinerea multor oameni de cultură, care nu pun preţ pe demersul politic şi care probabil nici nu-l vor vota pe iniţiator, ci pe cel strict cultural, dorind să se angreneze, la rându-le, între promotorii ambiţiosului proiect.
Atmosfera creată în Consiliul Local Suceava, pus în faţa posibilei introduceri a proiectului pe ordinea de zi a ultimei şedinţe, a fost şi ea tensionată, refuzul înscrierii pe ordinea de zi fiind motivat doar procedural şi nu vizând esenţa sa, vădită încă o dată de oamenii de cultură care şi-au prezentat susţinerea la „diversele” din finalul şedinţei.
Sesizând pericolul pe care l-ar presupune blocarea iniţiativei lui Al. Băişanu pe motiv că „nu are dreptul pentru că este om politic”, liberalii au dres-o: susţin proiectul, dar i-l încredinţează deputatei Sanda Maria Ardeleanu! Dânsa nu este om politic, iar cei care îi trasează o asemenea sarcină, cu atât mai puţin!
Nemaifiind aşadar ruşinoasă pentru un om politic o asemenea iniţiativă, ne aşteptăm ca şi PSD, şi popularii, ba chiar şi ecologiştii să desemneze în zilele ce urmează „omul” pe care partidele amintite îl consideră capabil să se bată pentru ca Bucovina să devină „capitală culturală europeană”.
Sarcină de partid… Fie şi aşa, numai să se mişte lucrurile.


























Comentarii