Ursulache

În biroul lor intră, zilnic, zeci de persoane. Aduc documente, iar, în baza lor, statul trebuie să le dea, conform legii. Chestia e că, potrivit legii, nu toate trebuie să primească (ori să primească atât cât pretind că li se cuvine). Iar de aici, zilnic, nervi. Şi de-o parte, şi de alta. Ba unii vin gata nervoşi (chiar şi violenţi), gândind că, spre a scăpa mai iute de ei (sau de frică), funcţionarele le vor executa comanda. Altfel, în general, aflu că ele s-au deprins că cetăţenii se împart în două mari categorii. Una e a celor informaţi, politicoşi, decenţi. Şi cealaltă. Deunăzi, după ce dis-de-dimineaţă, înainte de a începe programul cu publicul (pentru cealaltă categorie nici programul nu contează), au fost aspru puse la punct şi ameninţate după procedurile curente (director, presă, poliţie, DNA), uneia i-a trecut prin minte să scoată din dulap un drăgălaş ursuleţ de pluş pe care, cândva, fiică-sa, în vizită la mama, îl uitase. L-a aşezat pe birou, propunându-şi ca fiecare persoană care va intra gata nervoasă să fie rugată frumos să se calmeze, mângâindu-l juma’ de minut pe dl Ursulache. Zis şi făcut!… Şi aflu că doar pentru câteva persoane „terapia” a funcţionat. Ulterior, Ursulache a trebuit închis în dulap fiindcă cei mai mulţi supăraţi l-au dat de pământ, l-au jucat în picioare şi au vrut să-i scarmene melana din interior…