Începând de astăzi, odată cu intrarea în vigoare a Legii 120/2015 privind stimularea investitorilor individuali (business angels), noi facilităţi fiscale sunt create pentru mediul de afaceri din România în sectorul IMM. În condiţiile în care accesul la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) din România este unul dintre cele mai dificile la nivelul UE şi cum printre angajamentele asumate de ţara noastră în acordurile încheiate cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială figurează şi obligaţia de a se lua măsuri care să faciliteze obţinerea de către IMM-uri a unor finanţări cu costuri cât mai scăzute, mai ales în cazul firmelor aflate în stadiul incipient de dezvoltare a afacerii, prin acordarea facilităţilor fiscale prevăzute de legea sus-menţionată micii antreprenori pot beneficia mai uşor de capitalizarea propriei afaceri, în scopul obţinerii de profit şi de creare de noi locuri de muncă. Urmărind un model european, unde se estimează că există deja circa 30.000 investitori business angel, noile măsuri constituie o alternativă viabilă faţă de sistemul bancar, mai greu de accesat de IMM-uri aflate la început de drum în vederea finanţării propriei afaceri, din perspectiva lipsei/insuficienţei de garanţii sau a indicatorilor financiari neviabili din perspectiva rambursării creditelor acordate.
Facilităţile acordate investitorilor individuali business angels sunt: scutire de plata impozitului pe veniturile sub formă de dividende pentru o perioadă de 3 ani din momentul dobândirii părţilor sociale în condiţiile Legii 120/2015, precum şi scutire de la plata impozitului pentru câştigul obţinut din transferul părţilor sociale, dacă transferul are loc după trecerea unui termen de 3 ani de la dobândire.
Investitor individual business angels poate deveni orice persoană care nu are fapte înscrise în cazierul fiscal şi care nu are încă deţineri de capital la societatea pe care vrea s-o finanţeze, acesta putând participa la majorarea capitalului social prin aport în numerar cu o sumă cuprinsă între 3.000 de euro şi 200.000 euro, dar să nu ajungă să deţină mai mult de 49% din capitalul social. Investiţia este efectuată strict în vederea îndeplinirii obiectului principal de activitate al societăţii şi planului de afaceri pentru care investitorul individual business angel va investi, cu excepţia activităţilor din domeniul bancar, asigurări, imobiliare, jocuri de noroc, producţia de oţel/cărbune, construcţii de nave sau consultanţă.
Se preconizează că noua lege va fi ca o „gură de oxigen” pentru micii întreprinzători care caută investiţii şi că vor fi stimulate cu precădere afacerile tinere, înfiinţate cu cel mult trei ani în urmă, deoarece acestea au cea mai importantă dinamică de creştere a businessului.

























Comentarii