Plecată la muncă în străinătate, o familie din Suceava şi-a regăsit casa devastată 

> Spărgătorii au acţionat nestingheriţi pe parcursul a aproape un an cât locuinţa a rămas nesupravegheată > Ce nu au vrut să fure, hoţii au distrus pur şi simplu

 Au plecat la muncă în străinătate pentru a câştiga un ban mai mult şi pentru a duce o viaţă mai uşoară la întoarcerea în ţară. Este povestea pe scurt a doi soţi din judeţul Suceava a căror decizie însă s-a dovedit a fi una păguboasă, pentru că la întoarcere şi-au găsit casa devastată, iar agoniseala strânsă până acum dusă pe apa sâmbetei. Din datele pe care le deţinem rezultă că femeia de 45 de ani şi soţul acesteia au plecat pe parcursul anului trecut la muncă în Irlanda, dar, din păcate, şi-au lăsat locuinţa, situată pe raza comunei Frătăuţii Noi, nesupravegheată. Nu a trecut mult iar lipsa unor persoane prin curtea gospodăriei a atras imediat atenţia hoţilor, care nu au stat prea mult pe gânduri până să facă o vizită imobilului. De altfel, aceştia au putut acţiona în voie şi fără griji având la dispoziţie un an întreg. După ce s-au văzut în casă, pentru că nu au găsit bani, spărgătorii au sustras rând pe rând tot ce au găsit mai de valoare şi era mai uşor de cărat, pornind de la obiectele electronice şi electrocasnice şi ajungând până la pături, lenjerii de pat şi prosoape. Lipsa bunurilor şi tot dezastrul făcut de hoţi a fost descoperit de soţi la revenirea în ţară, pe parcursul zilei de marţi, când au şi sunat la poliţie solicitându-le ajutorul în recuperarea prejudiciului care se ridică la suma totală de peste 3.500 de euro. În plus, potrivit cercetărilor efectuate de oamenii legii la faţa locului, spărgătorii nu s-au mulţumit doar cu sustragerea unor lucruri, deoarece ceea ce nu au putut fura au distrus, fiind vorba aici despre obiectele de mobilier din locuinţă astfel că, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor atât de furt calificat, cât şi de distrugere, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: