Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitori statornici ai Parohiei Jahalia

În timpul verii, când soarele îşi dă lumina şi căldura sa peste faţa pământului, mângâind holdele ce se coc, Biserica Ortodoxă prăznuieşte în fiecare an, la 29 iunie, pe unii dintre cei mai mari, mai deosebiţi şi mai cinstiţi dintre sfinţi şi anume pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Este o mare sărbătoare, cu adânci implicaţii spirituale în sufletele credincioşilor care cinstesc pe cei doi mari Apostoli, care şi-au dedicat viaţa propovăduirii în mod necondiţionat a Evangheliei Domnului Hristos. Nu numai că s-au străduit să răspândească Cuvântul lui Dumnezeu, dar au ajuns chiar să-şi verse sângele, jertfindu-se martiric pentru binele Bisericii.

Sfântul Petru

Studiind Sfintele Evanghelii, aflăm că Sfântul Petru era de neam iudeu, originar din localitatea Betsaida din Galileea, o cetate mică, neînsemnată, fiind fiul lui Iona din seminţia lui Simeon şi frate mai mare al lui Andrei cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei. Se numea Simon, până când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chifa sau Petru. Era un om simplu, era sărac, neînvăţat, însă temător de Dumnezeu, căci păzea poruncile Lui fără de prihană în toate lucrurile sale. Ca meserie era pescar. Era căsătorit, dar nu se ştie dacă a avut copii. Unii afirmă că avea ca soţie pe fiica lui Aristobol, care era frate cu Sfântul Apostol Varnava, şi că a născut dintr-însa un fiu şi o fiică.

Andrei, fratele lui, şi-a ales viaţa fără însoţire, şi, ducându-se la Sfântul Ioan Botezătorul, care propovăduia pocăinţa la Iordan, s-a făcut ucenicul lui. Mai târziu L-a aflat pe Hristos, devenind Apostolul Acestuia. Andrei este cel care îi vorbeşte lui Simon Petru despre Mesia spunându-i: „Am aflat pe Mesia, Care se tâlcuieşte Hristos!”

Sfântul Petru nu şi-a lăsat imediat casa şi meseria, purtând încă grijă de casa sa, lucru la care îl ajuta şi Andrei din când în când, pentru că tatăl lor îmbătrânise. Aceasta au făcut-o până ce amândoi au fost chemaţi de Domnul la apostolie, devenind „pescari de oameni”.

Sfântul Petru a fost unul dintre cei trei Apostoli pe care Mântuitorul Hristos i-a făcut martori ai slavei Sale dumnezeieşti pe muntele Taborului, ceea ce i-a întărit mult credinţa din sufletul său.

Petru i-a făgăduit lui Iisus că îl va iubi întotdeauna, dar în timpul patimilor Lui, a avut o clipă de slăbiciune şi a spus „Nu-l cunosc pe omul acesta!”. Imediat s-a căit de fapta sa şi a început să plângă cu amar. Iisus a zis dinainte că Petru se va lepăda de El de trei ori în Joia mare. Greşeala i-a fost iertată căci, după Învierea Sa, Mântuitorul s-a arătat Apostolilor şi l-a întrebat pe Petru de trei ori dacă îl iubeşte. Cel ce a zis în Joia Mare de trei ori că nu-L cunoaşte, acum spune de trei ori: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc”, iar Iisus i-a zis: „Paşte oile Mele” (Ioan 21, 17), reaşezându-l în misiunea de apostol.

A adus la credinţa cea adevărată pe mulţi, mai ales atunci când, după întemeierea primului nucleu al Bisericii Creştine în ziua Cincizecimii, a mers să vestească Evanghelia Împărăţiei în cetăţile din Asia Mică, în Antiohia, Pont, Capadocia, Bitinia, Galatia, apoi şi la Roma, unde a suferit moartea martirică la 29 iunie în anul 67 d.Hr.

În timpul persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de către împăratul Nero după incendierea Romei în anul 64 d.Hr., Sfântul Petru a fost arestat împreună cu apostolul Pavel şi condamnaţi la moarte. Sfârşitul vieţii lui a venit prin răstignirea pe cruce cu capul în jos, lângă fostul circ al lui Caligula din afara zidurilor de atunci ale Romei.

Sfântul Simeon Metafrastul povesteşte că nu a fost prins numai Sfântul Petru singur, ci şi mulţi credincioşi, între care erau şi Clement, Irodion şi Olimp. Pe aceştia, tiranul Nero i-a osândit la tăiere cu sabia, iar pe Sfântul Petru, la răstignire. Luându-i ostaşii pe toţi, i-au dus la locul de execuţie. Pe Clement, iertându-l, l-au lăsat în pace, ca pe unul ce era rudenie împărătească, iar pe Irodion şi Olimp, care veniseră cu Sfântul Petru în Roma, i-au ucis cu sabia şi împreună cu ei au tăiat şi o mulţime de credincioşi.

Sfântul Clement, ucenicul Sfântului Petru, cerând trupul apostolului, l-a luat de pe cruce şi, învelindu-l, a chemat pe credincioşii care rămăseseră şi pe arhierei şi l-au îngropat cu cinste. Asemenea şi trupurile Sfinţilor Irodion şi Olimp, care au pătimit cu el, şi pe ale celorlalţi credincioşi, îngropându-le cu cinste, au slăvit pe Hristos Dumnezeul, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în veci. Amin.

De la Sfântul Apostol Petru ne-au rămas scrise în Noul Testament două epistole soborniceşti, deosebit de folositoare vieţii creştine aflată pe drumul mântuirii.

Sfântul Pavel

Sfântul Apostol Pavel s-a născut într-o familie de iudei bogaţi în Tarsul Ciliciei, primind numele de Saul şi fiind din tribul lui Veniamin. A primit o educaţie strălucită în şcoala rabinului Gamaliel, unul din rabinii şefi ai iudeilor din zilele acelea, devenind fariseu, un adept înfocat al legii mozaice şi un duşman de moarte al creştinilor.

Este însă cunoscută întâmplarea petrecută pe drumul Damascului, când, plecat în fruntea unui grup de soldaţi ca să-i persecute pe creştini, Saul se întâlneşte cu Iisus cel înviat, într-o vedenie teribilă, copleşitoare, acesta întrebându-l: „Saule, Saule, pentru ce mă prigoneşti?” Pentru ca să înţeleagă şi să accepte adevărul credinţei, Pavel este orbit de Iisus Hristos Însuşi (Fapte 9:1-22), până când îl va întâlni pe Apostolul Anania care îi va reda vederea. Saul se schimbă, îşi regretă faptele şi este botezat de Anania, devenind, cum spune Fericitul Augustin: „din lup miel, din persecutor înfocat un vestitor neobosit al Evangheliei, învăţător şi apostol al popoarelor.”

După convertire, Saul şi-a schimbat numele în Pavel, şi, mai târziu, a fost inclus în ceata Apostolilor.

A propovăduit pe Hristos tuturor, străbătând în trei călătorii misionare toată Asia, Spania, Britania şi Italia. Mai exact, a trecut prin Iudeea, Antiohia, Efes, Cipru, Listra, Iconiu, Derbe, Galatia, Pont, Troa, Macedonia, Ahaia, Creta, insula Malta, Peninsula Iberică, Roma. Le-a vorbit oamenilor, i-a botezat pe cei care au crezut, înfiinţând astfel comunităţi creştine şi lăsând în locul lui alţi lucrători ai lui Hristos, hirotonind episcopi, preoţi şi diaconi.

Când a ajuns la Roma a doua oară, Sfântul Pavel a fost închis şi condamnat la moarte de către crudul împărat Nero, tăindu-i-se capul şi câştigând în aceeaşi zi de 29 iunie a anului 67, împreună cu Sfântul Petru, cununa cea neveştejită a muceniciei.

Acolo unde a fost răstignit în Roma Sfântul Petru, în circul neronian, acum se ridică Bazilica San Pietro, din Vatican, iar în locul martiriului Sfântului Pavel de pe via Ostia, creştinii au ridicat o biserică închinată lui şi anume Biserica „San Paulo fuori la mura”, adică „Biserica din afara zidurilor cetăţii”.

Parohia Jahalia. Istorie

Numele localităţii nu se ştie exact de unde provine. După analiza unor specialişti filologi ar proveni de la numele cuiva, poate a primului venit. Cea mai corectă ar fi presupunerea că satul a dobândit denumirea după dealul pe care se află, Dealul Jorhalei, care a devenit Jahalia.

Interesant este că termenul îl aflăm şi la arabi – jahalia sau Jahiliyyah, însemnând ignoranţă, înţelegându-se chiar păgânism sau păgân. Nu se ştie dacă ar avea vreo legătură sau este doar o coincidenţă. Localitatea apare pe la sfârşitul secolului XVIII, poate pe la 1774, când vin în zonă bucovineni. Cert este că în 1835 Rîşca avea 100 de curţi, iar în 1893 Jahalia număra 234 de suflete. Este posibil ca un prim locuitor să fi venit cu valul transilvănenilor, pe la 1699.

Jahalia se află în zona depresionară Rîşca, aflându-se într-o margine, la N-E de satul Rîşca, la o cotă mai înaltă – dealul Jahalia, 502 metri.

Istoricul parohiei

Se presupune că pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea ar fi existat o bisericuţă mică din lemn, construită cu ajutorul egumenului Mănăstirii Rîşca din acea vreme, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca şi cele de la Rîşca şi Slătioara. Nu s-au păstrat urme şi nimeni nu-şi mai aminteşte de existenţa ei.

Locuitorii satului Jahalia aparţineau de parohia Rîşca, aflându-se la o distanţă considerabilă de biserica satului, participarea la slujbele religioase ridicând probleme pentru cei vârstnici şi pentru copii. Câţiva gospodari au luat iniţiativa şi au propus Consiliului parohial de la Rîşca, unii fiind chiar membri, construirea unei biserici în Jahalia.

Lucrările pentru ridicarea unei biserici au început în anul 1992 prin aducerea unei clopotniţe vechi din lemn de la biserica parohiei Rîşca (acolo ridicându-se alta nouă, din zid), păstorită de preotul Gheorghe Dănilă. Exista o hotărâre ca să se construiască în jurul ei o bisericuţă din lemn, clopotniţa constituind turnul principal. Oamenii din Jahalia s-au ambiţionat pentru a face o treabă gospodărească. Au format echipe şi au plecat prin sate la colectat bani şi materiale. A fost donată o suprafaţă de pământ de către familia Neculai Vărăreanu şi Ioana (astăzi trecuţi la Domnul) şi s-a început construcţia unei biserici din cărămidă conform canoanelor.

Profitându-se de faptul că în zonă se afla un şantier ce construia diguri şi poduri, regularizând pârâul Rîşcuţa, se solicită ajutorul şefului acestui şantier, Petru Drugă.

Fiind un om credincios şi omenos, trece la fapte bune şi toarnă cu oamenii săi fundaţia masivă a bisericii. Ulterior se continuă lucrările cu ajutorul financiar al multora, care şi-au dorit să se apropie de Dumnezeu şi să-şi mântuiască sufletul. Dintre cei care au contribuit cu sume de bani, materiale şi muncă amintim pe: Elena Izvoreanu (cu ajutorul donaţiei sale s-a sculptat catapeteasma din lemn de stejar), Matei Constantinescu şi Alexandrina, Neculai Ciofu şi Elena (au donat veşminte şi obiecte liturgice necesare), Simion Rusu şi Elena (au donat clopotul bisericii), Petru Anton (a donat policandrul principal), Gheorghe Carp şi Elena, Mina Atomei – consilier epitrop, Gheorghe Radu, Constantin Leonte, Mihai Văcăriţa, Constantin V. Anton, Constantin Tomescu, Neculai I. Anton, Gheorghe Nemţeanu, Ion Dochiţa, Neculai V. Anton, Octavian Filimon, Constantin Chirilă, Mihai Anton, Petru Mureş, Ion Cîrjă, Dumitru Solcan, Neculai V. Anton, Fănel Lămăşanu, Petrică Iliuţă, Ştefan Dănilă, Ştefan Fasolă, Pavelică Tărăboanţă. Un rol important l-a avut dl Costel Vărăreanu, primarul de atunci al comunei. A mai fost primit ajutor de la Poliţia Fălticeni (condusă de domnul comandant Finiş), de la societăţi de construcţii şi materiale (domnul inginer Chirap) şi de la mulţi, mulţi alţii. Nu trebuie să-i uităm pe toţi locuitorii satului Jahalia, care s-au jertfit pentru a-şi împlini visul lor sufletesc.

Biserica a fost ridicată cu ziduri de cărămidă, având dimensiuni mici, cu altar, naos cu abside laterale şi pridvor. Nu are turlă, fiind doar sugerată.

Vechea clopotniţă a fost îmbrăcată în blăni de lemn, cu un deosebit talent de meşteri populari, şi folosită conform scopului ei.

În 1996 Jahalia devine parohie de sine stătătoare. Permanenţa Consiliului eparhial din 30.10.1996, aprobă înfiinţarea parohiei, începând cu 01.11.1996 (act nr. 1648/26.11.1996 dat Protopopiatului Fălticeni).

A fost numit prin decizia 71 a Înalt Preasfinţitului Pimen, Stelian Grădinariu preot paroh la data de 26 noiembrie 1996, semnatarul acestor rânduri, găsind biserica ridicată, acoperită cu tablă de aluminiu şi pictura începută în Sfântul Altar. Lucrările au fost continuate cu entuziasm, terminându-se executarea picturii de către Ioan Mircea Casian din Leţcani – Iaşi la 20 iulie 1997. Pictura, în tehnica fresco secco, a fost îmbunătăţită mai târziu (înainte de sfinţire) de către Daniel Ciofu, student la Facultatea de Teologie Iaşi, secţia Patrimoniu Cultural (astăzi preot paroh la Suseni, com. Boroaia). Familia Neculai Vărăreanu şi Ioana a mai donat o suprafaţă de pământ alături de suprafaţa dată, înfiinţându-se un cimitir. Între biserică şi cimitir s-a ridicat în 2001 o casă de prăznuire cu sală de mese, bucătărie, magazie de lemne şi cameră de protocol, ce a fost inaugurată odată cu sfinţirea bisericii.

Sfinţirea bisericii a avut loc pe data de 7 octombrie 2001 de către Preasfinţitul Episcop Gherasim Putneanul din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Pimen, înconjurat de PC Constantin Patrolea, protopop de Fălticeni, pr. Gheorghe Dănilă, pr. Vasile Bostan, pr. Gheorghe Loghinoaia, pr. Florentin Loghinoaia, pr. Radu Ioan Bold, pr. Ioan Grădinariu, ieromonah Luca Ignatie, diacon Tudorel Neculau şi alţii, înconjuraţi de o mare mulţime de popor.

Preotul paroh, împreună cu soţia, Mihaela – profesoară de limba română (absolventă a Facultăţii de Teologie Iaşi, secţia pastorală şi a Facultăţii de Filologie, secţia româno-rusă), coordonează şi dirijează Grupul vocal bărbătesc „Flori de Măr”, care este angrenat în diferite activităţi misionare, fiind luat în evidenţă şi pentru activităţile Centrului Judeţean de Cultură. Grupul vocal cuprinde membri din parohie, dar şi din celelalte sate ale comunei Rîşca. Repertoriul este divers, grupul vocal fiind în stare să dea toate răspunsurile la Sfânta Liturghie, ceea ce a şi făcut de nenumărate ori.

S-au obţinut diverse premii şi trofee atât în domeniul cultural religios, cât şi cel popular; au existat participări de prestigiu în Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Elveţia, la Institutul Cultural Român – Bucureşti, în diverse alte locuri.

Copiii satului au fost antrenaţi deseori în activităţi spirituale în biserică: pictarea icoanelor pe sticlă, colecţionarea fotografiilor vechi sau a şervetelor ţesute pentru realizarea unor expoziţii, pentru reînvierea trecutului şi a tradiţiei, adunarea obiectelor vechi pentru Muzeul Comunei ş.a.

A fost implementat şi proiectul european „Alege Şcoala”, prin care s-a încercat reducerea abandonului şcolar. În cadrul proiectului s-au realizat activităţi catehetice şi au existat copii care au fost trimişi în tabără.

Parohia are acum 236 de suflete, dintre care foarte puţini salariaţi şi, o parte, pensionari.

Toţi i-au ales pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel ca protectori ai comunităţii şi în fiecare an întâmpină praznicul lor cu multă bucurie şi cu sufletele pline de multă dragoste.

Pr. prof. STELIAN GRĂDINARIU