Rezultate bune pentru micii tenismeni fălticeneni

După câteva zile de meciuri frumoase, care au adus o experienţă în plus pentru fiecare copil, indiferent dacă au câştigat sau au pierdut, micii tenismeni fălticeneni care se antrenează în cadrul secţiei de tenis a Clubului Sportiv „Nada Florilor” s-au întors acasă pentru a se pregăti pentru competiţiile viitoare.

La turneul dotat cu Cupa Kym Star desfăşurat în perioada 4 – 5 iulie la Piatra Neamţ, rezervat grupelor de vârstă 10, 12, 14 şi 16 ani, o competiţie de categoria 1, fălticenenii au obţinut o medalie de bronz. La nivelul de vârstă până în 10 ani, mezina competiţiei (8 ani), Shara Guşă, s-a clasat pe locul al treilea. Aflată la prima participare într-un turneu pentru copii cu vârsta de până la 12 ani, Andreea Anton (11 ani neîmpliniţi) a reuşit un meci frumos în faţa unei tenismene din Piatra Neamţ, cu un an mai mare şi cu experienţă în competiţii, ratând astfel un loc pe podium.

La Iaşi, în cadrul competiţiei Super 10, turneu Platinum din calendarul Tenis 10 coordonat de MPG şi arbitrat integral de preşedintele acestei competiţii naţionale, Eugen Gănescu, au participat cinci copii din Fălticeni. La nivelul roşu (vârsta sub 8 ani), Darius Avrămia şi Ştefan Fîntînariu au jucat cu copii din Galaţi, Iaşi şi Vaslui reuşind să-şi adjudece medaliile de bronz, într-o competiţie în care nu se joacă finala mică (departajare pentru locurile 3-4). În competiţia destinată copiilor cu vârsta de până la 9 ani (nivel portocaliu), fălticenenii au avut adversari puternici, dar au făcut meciuri foarte bune, David Onisei reuşind să obţină o medalie de argint Ilinca Anton şi David Buhă obţinând locul 5 în sferturile de finală.

Tot în sferturile de finală s-au oprit Ilinca Anton şi David Buhă în turneul de la Mamaia, organizat în urmă cu o săptămână, un turneu cu un nivel foarte ridicat, în care fălticenenii au jucat cu copii de la puternicele şcoli de tenis din Constanţa şi Bucureşti.

„Cele trei competiţii la care au participat copiii noştri au avut un nivel foarte ridicat, poate cele mai grele turnee de până acum. Sunt extrem de mulţumit de cum au tratat fiecare meci în parte, deşi în unele momente canicula şi-a spus cuvântul. Mobilizarea lor exemplară, rezultatele obţinute, dar şi aportul adus de Primăria Fălticeni şi de sponsorul principal, Grigore Florea (SC Raitar SRL), ne îndreptăţesc să sperăm în viitorul apropiat la noi succese în competiţiile ce vor urma”, ne-a declarat instructorul Marcel Dascălu.

Finaliştii fiecărui turneu din Circuitul Super 10 sunt invitaţi automat la Mastersul care se va disputa la unul dintre cele mai noi cluburi din ţară, Grand Slam Tennis Club, care dispune de toate facilităţile necesare la standarde ridicate. În cazul în care numărul locurilor disponibile la Masters nu se completează, ar putea fi invitaţi şi semifinaliştii sau alţi jucători din tururile anterioare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI