> Prejudiciul discutat este de 23 de milioane de euro
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au desfăşurat ieri dimineaţă 18 percheziţii ce vizează un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu considerabil, în care ar fi implicată firma de salubrizare Urban SA. Percheziţiile au fost derulate în Bucureşti, Ilfov, Vâlcea şi Suceava, la sedii de firme şi la domiciliile persoanelor suspectate, 32 dintre acestea fiind duse la audieri.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, în cauză ar fi
implicate 20 de societăţi comerciale, prin intermediul cărora firma care prestează servicii de salubrizare ar fi derulat operaţiuni fictive, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor şi impozitelor la bugetul de stat.
„În acest mod, în perioada 2008-2012, societatea comercială ar fi desfăşurat activităţi comerciale în valoare de 90.000.000 de euro, prejudiciind bugetul consolidat al statului cu aproximativ 23.000.000 de euro” se menţionează în comunicat.

























Comentarii