Sprijin financiar pentru doctoranzi şi cercetători postdoctorat

> Scopul susţinerii financiare este creşterea motivaţiei pentru dezvoltarea unei cariere în cercetare, cât şi asigurarea debutului în cariera de cercetător

GABRIELA-PRELIPCEAN-DSCN8893Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Institutul de Economie Naţională al Academiei Române şi Universitatea din Oradea, implementează proiectul strategic „SOCERT. Societatea cunoaşterii, dinamism prin cercetare”.

Prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean, manager de proiect, informează că obiectivul general al proiectului îl constituie îmbunătăţirea programelor de studii doctorale şi cercetare postdoctorală, prin sprijinirea colaborării dintre universităţi şi institute de cercetare. De asemenea, vizată este dezvoltarea resurselor umane din cercetare, în special prin acordarea de sprijin financiar pentru doctoranzi şi cercetători postdoctorat, în vederea creşterii motivaţiei pentru dezvoltarea unei cariere în cercetare şi asigurarea debutului în cariera de cercetător, inclusiv prin participarea în echipe mixte de doctoranzi şi cercetători postdoctorat. Durata de implementare a proiectului este de 18 de luni, începând cu 8 aprilie 2014, bugetul maxim aprobat fiind de 10,97 milioane lei, adică 2,52 milioane euro. Potrivit prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean, în perioada martie 2015 – iunie a.c. partenerii din proiect au contribuit la gestionarea contractului de finanţare, comunicarea cu autoritatea de management, organizarea şi coordonarea acţiunilor în implementare, valorificarea eficientă a resurselor, pregătirea şi derularea achiziţiilor. Totodată, în intervalul amintit s-a acordat sprijin financiar prin plata burselor lunare, a suplimentului de bursă pentru stagii de mobilitate şi a participării la conferinţe şi seminarii ştiinţifice. Doctoranzii au fost îndrumaţi în vederea întocmirii rapoartelor de cercetare, procedându-se şi la evaluarea rapoartelor intermediare. De asemenea, de sprijin financiar au avut parte cercetătorii postdoctoranzi, aceştia fiind supuşi aceloraşi proceduri.

Nu în cele din urmă, diversificate au fost formele de pregătire pentru grupul-ţintă, organizându-se sesiuni specifice pe teme ca   dezvoltarea abilităţilor manageriale, implementarea instrumentelor software de tipul „management proiect” şi „analiză cantitativă”. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, prin POSDRU 2007-2013. „SOCERT. Societatea cunoaşterii, dinamism prin cercetare”, înscris în Axa prioritară 1 – „Educaţia şi formarea în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul major de intervenţie 1.5 – „Programe doctorale şi postdoctorale în sprijinul cercetării”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: