Rovana Plumb

Coaliţia de guvernământ va fi funcţională în continuare, până în noiembrie 2016

Coaliţia de guvernământ va fi funcţională în continuare, până în noiembrie 2016, însă conducerea Partidului Social Democrat (PSD) consideră că Partidul Naţional Liberal (PNL) nu mai există în momentul de faţă, devenind „supusul” Partidului Democrat Liberal (PDL), a declarat preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb. „Guvernul va continua să facă acelaşi lucru ca şi până acum, să-şi dovedească eficienţa. Va fi desigur în coaliţie o colaborare. Coaliţia este funcţională, dar, desigur, când va veni domnul preşedinte Victor Ponta vom avea o discuţie în coaliţie, astfel încât până în noiembrie 2016 să avem o coerenţă în acţiunile politice. Categoric coaliţia va fi funcţională în continuare, până în noiembrie 2016”, a afirmat Rovana Plumb la Antena 3.

Aceasta s-a arătat nemulţumită vizavi modul de comportament al PNL, dar a salutat poziţia lui Crin Antonescu, „care rămâne un simbol al liberalismului”. „Ceea ce nemulţumeşte şi ceea ce este regretabil este modul în care PNL s-a comportat, în primul rând prin abandonarea programului de guvernare, pentru care au intrat în Parlament prin votul românilor, pentru faptul că au susţinut atât de mult şi perseverent această candidatură şi această nominalizare în persoana unui reprezentant clar al regimului Băsescu. Din punctul nostru de vedere, din punctul meu de vedere, în momentul de faţă Partidul Naţional Liberal nu mai există, au devenit slugile Partidului Democrat Liberal. (…) Nici n-aş mai putea să-i numesc decât noul PDL. Ceea ce vreau, însă, să menţionez este faptul că trebuie să salut poziţia lui Crin Antonescu, care rămâne un simbol al liberalismului”, a afirmat Rovana Plumb la Antena 3.

Rovana Plumb a dorit să sublinieze că PSD nu se află în disoluţie, fiind un partid unit. „Nu suntem în disoluţie, suntem un partid unit, şi s-a văzut lucrul acesta şi în urma deplasărilor care s-au făcut în ţară, dar şi în urma Biroului Permanent şi la reuniunea grupurilor parlamentare. PSD a trecut prin foarte multe situaţii în care am demonstrat că suntem uniţi şi solidari şi că facem faţă provocărilor. În altă ordine de idei, pur şi simplu m-a frapat declaraţia de acum, de după vot, a Alinei Gorghiu. Aceasta a fost efectiv, din punctul meu de vedere, jalnică prin modul în care şi-a exprimat bucuria pentru susţinerea unui reprezentant al PDL-ului”, a mai spus preşedintele interimar al PSD.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI