Evaluarea ARACIP în 46 şcoli din judeţ s-a încheiat

Au fost semnalate şi „aspecte neconforme”, care trebuie remediate până la 15 august

Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) a evaluat 46 de şcoli sucevene în anul şcolar 2014-2015, în unele fiind semnalate „aspecte neconforme”, pe care unităţile respective trebuie să le remedieze până la 15 august a.c., informează conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava.

Reprezentanţii ARACIP au constatat în teren că există şcoli fără autorizaţie sanitară de funcţionare, fără cabinet medical şi cabinet de consiliere, că unele cadre didactice nu au desfăşurat suficientă activitatea ştiinţifică, iar unele documente şcolare sunt arhivate necorespunzător.

Şeful IŞJ Suceava, prof. Gheorghe Lazăr, a informat că, în perioada imediat următoare, ARACIP va transmite notificări de atenţionare a autorităţilor locale şi judeţene (după caz, IŞJ, DSP, consiliile locale, ISU etc.) asupra aspectelor neconforme care au fost constatate în unităţile de învăţământ vizitate. „IŞJ Suceava consiliază unităţile de învăţământ pentru remedierea punctelor slabe, iar până la data de 15 august 2015 va colecta şi va transmite la ARACIP dovezi ale progresului realizat de acestea”, a precizat inspectorul general al IŞJ.

Reamintim că evaluarea periodică a ARACIP s-a desfăşurat în cadrul proiectului strategic „Sprijinirea şcolilor pentru creşterea calităţii serviciilor educaţionale”. Echipele agenţiei au vizitat toate cele 46 de şcoli selectate pentru a fi evaluate, au asistat le lecţii şi la alte activităţi ale elevilor, au aplicat chestionare elevilor şi părinţilor, au realizat interviuri cu elevii, părinții, partenerii educaţionali, reprezentanţii autorităţilor locale, personalul didactic şi nedidactic, pentru a identifica „gradul de satisfacţie a beneficiarilor faţă de serviciile educaţionale oferite şi de implicare în procesul decizional”.

Majoritatea şcolilor evaluate au îndeplinit sau depăşit standardele naţionale şi vor fi atestate

Verificările ARACIP s-au axat pe respectarea standardelor naţionale de calitate, în domeniile Capacitate instituţională, Eficacitate educaţională şi Managementul calităţii, pe baza a 43 de indicatori. Pentru fiecare dintre aceşti indicatori, ARACIP a propus câte un calificativ din cele existente, conform reglementărilor – nesatisfăcător, satisfăcător, bine şi foarte bine, cel de „excelent” fiind acordat şcolii care „îşi creează standarde proprii”.

IŞJ a transmis că majoritatea şcolilor evaluate au obţinut propuneri de calificative „care confirmă îndeplinirea sau depăşirea standardelor naţionale”, astfel că vor putea obţine un atestat valabil timp de 5 ani (până în anul 2020).

Reprezentanţii IŞJ au mai precizat că nu au fost finalizate rezultatele evaluării ARACIP (la data transmiterii acestor informaţii), întrucât calificativele propuse urmează a fi validate şi aprobate de Consiliul ARACIP.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI