„Şcoala de mers pe munte”

Asociaţia Tăşuleasa Social şi Coca-Cola HBC România anunţă că iniţiază, în perioada 15 august – 12 septembrie, programul „Şcoala de mers pe munte”, „un proiect ambiţios care se adresează iubitorilor de natura, destinat dezvoltării turistice şi protejării mediului înconjurător”.

Aflăm că „Şcoala de mers pe munte” este un proiect oferit gratuit de Coca-Cola HBC România şi dezvoltat de Asociaţia Tăşuleasa Social, adresat persoanelor cu vârste cuprinse între 18-40 de ani, dornice să îşi însuşească un stil de viaţă activ prin dobândirea cunoştinţelor necesare referitoare la mersul pe munte şi prin punerea acestora în practică. „Timp de patru zile, 300 de participanţi atent selecţionaţi vor participa la cursurile organizate în campusul Tăşuleasa Social şi la drumeţiile făcute în Munţii Călimani, alături de instructori atestaţi”.

Ni se precizează că un alt obiectiv al proiectului este educarea comunităţii locale din Dorna Candreni cu privire la mediul înconjurător, la protejarea acestuia şi la potenţialul turistic al cadrului natural din zonă. În acest scop, zece tineri din partea locului vor fi selectaţi să participe, vor fi instruiţi, iar la finalul programului vor fi certificaţi ca ghizi locali de turism montan. Mai multe informaţii, la Tasuleasasocial.ro.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI