> Primarul din Ulma, pus sub control judiciar în acest dosar
Primarul independent al comunei Ulma, Petru Marocico, care a fost reţinut în noaptea de luni spre marţi într-un dosar instrumentat de DIICOT Suceava privind o grupare infracţională de trafic cu ţigări, va fi anchetat sub control judiciar, a decis, miercuri după-amiaza, Tribunalul Suceava.
În acest dosar au fost reţinute 29 de persoane pentru care sa propus arestarea preventivă.
Tribunalul Suceava a admis cererile procurorilor în şase cazuri şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile faţă de Vicovanu Mihai, David Cosmin Gheorghe, Slabu Gabriel, Solcan Florin, Cârdei Vasile şi Feraru Adrian.
În acelaşi dosar sa dispus cercetarea sub control judiciar a lui Dumitriu Lucian Vasile, Toma George, Mateiciuc Adrian, Băciţa Nicolae, Schipor Petru, Marocico Petru şi Huszti Levente.
Celelalte 16 persoane învinuite vor fi cercetate în libertate.


























Comentarii