Festivalul Internaţional de Artă „Lectora” şi-a deschis porţile către iubitorii de literatură şi artă vizuală

DSCN9941Festivalul Internaţional de Literatură şi Artă „Lectora” şi-a deschis ieri porţile celei de-a treia ediţii, în aula din corpul E al Universităţii Suceava, gazdă şi colaborator în organizare, alături de Muzeul Bucovinei Suceava, Forumul Democrat al Germanilor din România, Revista de atitudine culturală „Alecart”, Cenaclul „Zidul de Hârtie”, Asociaţia Culturală „Artfest”, Asociaţia „Edumax”, Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană şi Peisaj, „Uzina de apă”. Prorectorul cu activitatea didactică de la USV, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, a spus că „Lectora” oferă scriitorilor de pretutindeni prilejul de a se întâlni şi de a se simţi „plini” în spaţiul cultural românesc, de a ridica probleme, întrebări şi de a găsi soluţii pentru a supravieţui prin creaţia lor, exprimându-şi convingerea că „cine iubeşte literatura şi arta trăieşte mai mult, pentru că ele au efect de medicament”.

DSCN9942Prima zi de festival a propus publicului, destul de restrâns, ce-i drept, prilejul de a viziona trei filme documentare realizate de suceveanul Matei Bejenaru, în prezent profesor la Universitatea de Arte din Iaşi – „Zidul lui J. O.”, „Trupa fără nume” şi „Lupta cu inerţia”.

Artist vizual contemporan, Matei Bejenaru organizează la Iaşi evenimentul „Periferic, devenit între timp Bienală Internaţională de Artă Contemporană, este membru fondator al asociaţiei culturale „Vector”, având ca scop promovarea şi cercetarea artei contemporane.

Festivalul „Lectora” a pornit din iniţiativa unor oameni avizi de literatură şi artă, de cultură în general, George Ostafi-Ost, de la Muzeul Bucovinei, profesorul Gheorghe Cîrstian de la Colegiul „Petru Rareş”, Dan Prodan de la „Zidul de Hârtie” şi, nu în cele din urmă, Mircea A. Diaconu: „Mi-am dat seama că există potenţial deosebit pentru a pleca de la un punct zero şi a crea un festival al tinerilor. Am descoperit un bazin de creatori tineri, delimitat de acei scriitori închistaţi, care erau mereu premiaţi şi se adunau în cenaclurile lor cu uşi mai mult sau mai puţin largi” a spus George Ostafi în deschiderea festivalului. Festivalul are loc în perioada 27-30 mai 2015 şi va cuprinde discuţii, evocări, expoziţii (Dan Perjovschi cu „Desene la Uzină”, Cenaclul „Zidul de Hârtie” – „Afişe 2008 – 2014” proiecţii video, concerte.

Vor participa Constantin Acosmei, Michael Astner, Matei Bejenaru, Corina Bernic (Iaşi), Iulian Manuel Ghervas (Bucureşti), Dan Perjovschi (Sibiu), Gheorghe Schwartz (Arad), Mary Aherne, Cliff-Forshaw (Marea Britanie), Wolfgang Kandler (Austria), Evghenia Lopata (Ucraina), Sebastian Seifert (Spania), Triin Soomets (Estonia). Alături de aceştia se vor afla Luminiţa Elena Turcu, Simona Nastac, Raluca Damian, Ileana Boteanu, Florin Dan Prodan, George Ostafi, Gheorghe Cîrstian, Matei Hutopilă, Dan Cristian Iordache, Doru Mihai Mateiciuc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: