Atacuri cu repetiţie, în miez de noapte, la o familie din Şerbăuţi

> Trei persoane certate cu legea au tăbărât peste un tânăr de 30 de ani, să-i dea o lecţie > Victima ar fi fost martoră în dosarul penal al unuia dintre atacatori

Spaima s-a instalat în sufletele unei familii din Şerbăuţi în noaptea de sâmbătă spre duminică. Asta după ce, în mijlocul întunericului, casa acesteia a avut parte de două atacuri din partea a trei persoane certate cu legea, dar hotărâte să-şi impună punctul de vedere prin folosirea pumnului şi a forţei. Totul a ajuns şi la urechile poliţiştilor oraşului Siret, care au fost chemaţi în ajutor de o femeie de 59 de ani, în jurul orei 23.55, după ce geamurile unei ferestre a imobilului în care locuieşte s-au transformat în ţăndări de la pietrele aruncate din drum. Oamenii legii deplasaţi la faţa locului au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în vederea identificării autorilor, persoane necunoscute la acea oră. Potrivit datelor puse la dispoziţie de Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, se pare că agresorii nu s-au mulţumit cu atât şi, considerând că poate victimele nu au înţeles prea bine mesajul pe care ei au vrut să-l transmită, ulterior, în jurul orei 2.00, „Poliţia oraşului Siret a fost sesizată din nou de victimă, despre faptul că autorii au revenit, au intrat în casă şi au ameninţat-o pe ea şi pe soţul ei, iar pe fiul lor l-au lovit de mai multe ori cu pumnii şi picioarele, după care au plecat”. De data asta, verificările efectuate de poliţişti au stabilit că agresorii sunt trei inşi, dintre care doi consăteni cu familia atacată, unul de 32 de ani, iar altul de 18 ani, care erau însoţiţi de o a treia persoană, încă necunoscută. „Au pătruns în curtea locuinţei, au spart geamurile şi au intrat în imobil, unde i-au ameninţat şi l-au lovit pe fiul victimei, un tânăr de 30 de ani, motivul invocat fiind acela că ar fi fost martor într-un dosar penal” ne-a mai comunicat sursa citată, iar cele petrecute ar fi trebuit să fie o lecţie. În cauză însă s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe, ameninţare, distrugere şi violare de domiciliu”, ce va fi soluţionat procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: