În ziua de 14 mai a.c., a avut loc la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” o reuniune ştiinţifică şi culturală, având ca teme „Securitatea Naţională a României, 10 ani de la aderarea României la NATO” şi comemorarea eroilor care şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţiuni.
Din partea Asociaţiei Cultul Eroilor, Filiala Suceava, a participat prim-vicepreşedintele, maistru militar în rezervă Dumitru Davidel, care a avut misiunea de a prezenta conţinutul celor patru vitrine dedicate sublocotenentului Ioan Grosaru (din Păiseni, comuna Cornu Luncii, mort în timpul unei misiuni în Irak, în septembrie 2007) din cadrul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I” din Capitală. Cu această ocazie, reprezentantul Asociaţiei Cultul Eroilor Suceava a donat muzeului cele două volume de poezii scrise de Ion Grosaru, „Cărări stelare” şi „Corabia din Furtună”, volume editate recent cu sprijinul primarului comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron. O parte dintre poeziile scrise de Ioan Grosaru au fost recitate de studenţi de la Academia de Arte din Bucureşti în cadrul întâlnirii. Asociaţia Cultul Eroilor Suceava şi Primăria Cornu Luncii au primit felicitări pentru eforturile făcute pentru ca Ioan Grosaru să nu cadă în uitare: ridicarea monumentului eroului, a casei memoriale şi expoziţia de la Şcoala „Ioan Grosaru” Păiseni.
Generalul Niculae Spiroiu, preşedintele Consiliului Naţional de Apărare, a felicitat Asociaţia Cultul Eroilor Suceava şi Primăria Cornu Luncii pentru eforturile făcute ca eroul Ioan Grosaru să nu fie uitat, pentru monumentul dedicat eroului, amenajarea casei memoriale „Ioan Grosaru” şi acordarea numelui eroului şcolii din Păiseni, devenită Şcoala „Ioan Grosaru” Păiseni, care găzduieşte şi expoziţia permanentă dedicată sublocotenentului mort în timpul unei misiuni în Irak.
Tot în cadrul acestor manifestări, general maior în rezervă prof. dr. Visarion Neagoie, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria”, a prezentat un istoric al misiunilor în care sublocotenentul Ioan Grosaru a participat şi în special eroismul de care a dat dovadă, în calitate de component al Batalionului 32 „Mircea” din Timişoara.
Generalul Niculae Spiroiu şi istoricul dr. Petre Otu, preşedintele Comisiei de istorie militară, au prezentat problemele care implică România pe linia securităţii naţionale.
Pe lângă oficialităţile de seamă prezente la eveniment a participat şi muzica reprezentativă a armatei, care a interpretat un potpuriu de cântece patriotice închinate eroilor neamului.
Asociaţia Cultul Eroilor, implicată în mai multe activităţi dedicate eroilor
În continuarea evenimentului, Asociaţia Cultul Eroilor, Filiala Suceava, va organiza miercuri şi joi manifestări dedicate Zilei Eroilor şi sărbătorii Înălţării Domnului. Maistru militar (r.) Dumitru Davidel ne-a informat că vor fi distribuite peste 200 de reviste „România Eroică” şi „Plăieşii”, aceasta fiind o revistă editată de Asociaţia Cultul Eroilor Suceava.
La Suceava va fi depusă o coroană de flori din partea Asociaţiei, prin inspectorul Daniel Davidel, secretar al revistei „Plăieşii”. La Fălticeni şi Baia, vor depune coroane, la monumentele dedicate eroilor, colonelul Vasile Davidel şi profesorul de istorie Ioan Natu. La Cornu Luncii, Sasca Mică, Sasca Mare, primarul comunei, Gheorghe Fron, şi M.M.P. (r.) Dumitru Davidel vor participa la depunerile de coroane, după care vor însoţi la Păiseni o delegaţie a Batalionului 32 „Mircea” din Timişoara, formată din militari care au luptat în teatrele de operaţiuni şi foşti colegi ai eroului Ioan Grosaru. La mormântul eroului de la Păiseni va fi citită cea mai lungă poezie, „Vulturul”, scrisă de Ioan Grosaru, fiecare participant urmând a primi câte o copie a manuscrisului.
























Comentarii