Defrişarea defrişării

Organizatorii feluritelor manifestări potrivnice modului agresiv în care este exploatată pădurea românească folosesc cam fără discernământ noţiunea de defrişare pentru tăierile masive de arbori din codrul nostru, fie legal, fie ilegal. Cea arătată cu degetul cam peste tot şi de mai toţi este firma austriacă Schweighofer Holzindustrie, „vinovată” de defrişări mai peste tot în ţară. Firma însă se apără, afirmând că „nu taie buşteni din păduri, nu transportă buşteni, dar cumpără buşteni livraţi la poarta unităţilor sale de producţie” (am citat din articolul „Sediile din România ale austriecilor de la Holzindustrie Schweighofer, verificate de echipe ale Ministerului Mediului”, apărut vineri în ziarul nostru”). Aşadar, firma nu intră efectiv în pădure, în aşa fel încât să taie orbeşte arborii, deci nu poate fi făcută vinovată de defrişare. Lemnul este al fabricii abia după ce intră, cu acte, pe poarta acesteia.

Arborii pot dispărea total dintr-un parchet, în afara unor dezastre naturale, ca urmare a intervenţiei omului, prin tăieri rase şi prin defrişare. Conform Codului silvic (art. 29), „Tăierile rase sunt admise numai în arboretele de molid, pin, salcâm, salcie şi în zăvoaie, precum şi în cazul substituirii ori refacerii unor arborete, în care nu este posibilă aplicarea altor tratamente”. Aşadar, poate fi „pusă la pământ” o parcelă (de cel mult 3 ha), prin decizia organului silvic.

Defrişarea este însă altceva. În mai toate dicţionarele româneşti (dar şi în Larousse, de exemplu), defrişarea înseamnă tăierea completă a pădurii, fie pentru a schimba destinaţia terenului astfel eliberat de arbori, fie pentru a permite creşterea unei noi generaţii de arbori, prin regenerare sau plantare. În această ultimă accepţie, defrişarea s-ar apropia de rosturile tăierii rase. Silvicultorii diferenţiază însă mult mai net cele două feluri de tăiere a pădurii. În accepţia unui dicţionar al termenilor specifici întocmit de specialişti ai Direcţiei Silvice Ialomiţa, defrişarea este „acţiunea de înlăturare completă a vegetaţiei forestiere, fără a fi urmată de regenerarea acesteia, incluzând scoaterea şi îndepărtarea cioatelor arborilor şi arbuştilor, cu schimbarea folosinţei şi/sau a destinaţiei terenului”.

Este îndoielnic că cei care vorbesc cu atâta uşurinţă despre defrişare au văzut cu adevărat aşa ceva în dragul nostru codru bucovinean jefuit de străini cu securi autohtone. Despre care nu suflă nimeni niciun cuvânt.