Scara unui bloc de locuinţe situat pe strada Amurgului din municipiul Suceava (cartierul Burdujeni) a fost înecată într-un fum gros pe parcursul nopţii de luni spre marţi. Speriaţi de ce se petrece, aproape de ora 1.30 locatarii au sunat după ajutorul pompierilor, crezând că arde un tablou electric. Dar la sosirea echipajelor a fost identificat un motoscuter, la parterul blocului, ce ardea mocnit, cu degajări mari de fum şi gaze toxice ce inundaseră casa scării până la ultimul nivel. Militarii ISU Suceava au localizat şi lichidat incendiul, iar incinta a fost aerisită. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, nu a fost necesară şi evacuarea persoanelor din apartamente, „însă pompierii salvatori au verificat fiecare locuinţă pentru a vedea dacă sunt locatari care au nevoie de îngrijiri medicale”. Misiunea pompierilor s-a terminat după aproape o oră, dar motoscuterul a fost distrus în proporţie de 90%, precum şi mai multe cabluri de telefonie, televiziune şi internet, amplasate pe casa scării. Totodată au fost degradate şi mai multe uşi de apartamente şi contoare de gaz. Din fericire nu s-au înregistrat victime omeneşti. Acum se efectuează cercetări pentru a stabili cauza exactă de izbucnire a incendiului, dacă a fost vorba despre un gest intenţionat sau nu.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii