Reîntâlnirea

L-am reîntâlnit recent şi m-am bucurat enorm de revedere… Cam trecut la „şi alţii” de marile istorii literare, poate din cauza unor comparaţii şi clasamente conjuncturale, Nicu Gane (1838, Fălticeni – 1916, Iaşi), scriitor junimist, jurist, om politic (printre altele, de cinci ori primar al Iaşului; Teatrul Naţional fu inaugurat într-unul dintre mandatele sale), membru titular al Academiei, mason, vânător etc., are un profil distinct, ce n-ar trebui dat uitării. Ba chiar şi biobibliografiile sale pentru cititorul oarecare ar trebui rafinate. Bunăoară, mai toate semnalează că a doua slujbă a sa a fost la „Tribunalul Suceava” (1857), fără a preciza că tribunalul acela – din care fu izgonit din cauză de activitate prounionistă (în acea vreme mergea adesea la întâlnirile unioniste de la Iaşi şi Mănăstirea Slatina), dar în care avea să revină ca preşedinte în 1860, cu 3 ani înainte de a deveni prefect al judeţului Suceava din Principatele Unite – nu funcţiona în Suceava „imperială”, ci la Fălticeni. Bunăoară Wikipedia îi atribuie şi o carte ce nu i-a aparţinut (adevăratul autor fiind Constantin Gane!). L-am reîntâlnit recent, citindu-i şi scrieri care nu mă ademeniseră altcândva, pentru a recunoaşte acum că, aşezat de viaţă cumva între Negruzzi şi Alecsandri, pe de-o parte, şi Caragiale şi Slavici, pe de alta, romanticul Nicu Gane restituie o epocă, locuri de care suntem legaţi (printre altele, îi fu ghid lui I.C. Brătianu în Bucovina) şi poveşti pe care cred că ar trebui să le cunoaştem. L-am reîntâlnit pe Nicu Gane scriind – cursiv şi limpede – într-o minunată limbă română de sec. XIX ce poate fi citită fără nicio opinteală şi în sec. XXI.